Claudiu Sav
Echipa hunedoreană a bifat un nou succes amical în această iarnă. Corviniștii s-au impus cu 2-0 în fața liderului seriei a opta din Liga a treia, FC Bihor Oradea. Ambele reușite au venit în repriza secundă de la golgheterul formației alb-albastre, Marius Coman.
Alte două șanse
Deși s-a disputat pe un teren înghețat la Simeria, și al patrulea amical al iernii a stat sub semnul unei dominări alb-albastre. După primele 10 minute, Bradu și Câmpan au semnat primele oportunități ale echipei noastre, după centrări venite de la Hergheligiu și Coman, pentru ca la intrarea în primul sfert de oră același Câmpan să îl întindă pe goalkeeper-ul advers, cu un șut plasat din 16 metri. Finalul primei părți a mai adus alte două șanse pentru Corvinul, irosite de Hrezdac – șut puternic de la 25 de metri, peste poartă – și Bradu, al cărei deviere din careul mic a fost respinsă, în ultimă instanță, de un fundaș advers.
Și în actul secund elevii lui Florin Maxim au menținut rimtul bun și după o primă „şarjă” a lui Pop, au reuşit să marcheze de două ori, în decurs de doar cinci minute. „Artizanul” reuşitelor? Marius Coman. Mai întâi, atacantul nostru a scos un penalty pe care tot el l-a transformat (61), iar câteva secvenţe mai târziu s-a aflat la capătul unei centrări excelente a lui Bradu, din banda dreaptă (65). În aceste condiții, finalul de meci s-a mai „domolit”, singura şansă de gol venind de la Stupu, care a tras în plasa laterală, deşi fusese lansat ideal de Lupu. Mai trebuie spus că oaspeţii au expediat doar două şuturi pe spaţiul porţii apărate de Roman şi Blaga.
Au răbdare
„Încă un joc bun, chiar dacă am întâlnit o echipă bine-organizată, care s-a apărat bine, mai ales în prima parte. Am avut însă răbdare, ne-am descurcat, din nou, bine pe un teren îngheţat, am avut trei-patru ocazii bune în prima parte, apoi în ce-a de-a doua am şi marcat, cred că mai puteam fructifica din şansele avute, dar sunt mulţumit. În afară de ultimele 15 minute, când am grăbit multe mingi, am încercat anumite lucruri care nu se pretează pe această suprafaţă de joc, am arătat bine, chiar sunt foarte mulţumit! Eu cred că se vede că am crescut în evoluţie, băieţii sunt preocupaţi de jocul lor, îi văd şi la antrenamente… ca efort, ca implicare, nu am ce să le reproşez într-o perioadă grea, cu încărcătură”, a spus, la final, antrenorul formaţiei noastre, Florin Maxim.
„Mă bucur şi că pe parte ofensivă arătăm bine, avem răbdare, suntem implicaţi. Aţi văzut şi la Marius, în prima repriză a fost uşor frustrat de faptul că nu au ajuns multe mingi, cu uşurinţă, la el, dar în a doua a fost mai răbdător şi au venit golurile. El îşi ştie bine rolul, cum şi eu ştiu că vrea să marcheze, fie că e amical sau e meci oficial, dar mă bucură implicarea lui. Şi a tuturor băieţilor, în general. Repet, nu am ce să le reproşez”, a continuat antrenorul nostru.
Corviniştii vor lua calea Turciei vineri după-masă, nu înainte de a participa la comemorarea a 31 de ani de la dispariţia celui care a fost Mişa Klein – eveniment care va avea loc, în aceeaşi zi, de la ora 12:00, la statuia fostului căpitan al Corvinului.
Corvinul 1921 Hunedoara (prima repriză): Roman – Iacob, Lică (40, Pop), Manolache, Velisar – Hredac, Bradu – Hergheligiu, Pîrvulescu, Câmpan – Coman (cpt.)
Corvinul 1921 Hunedoara (a doua repriză): Blaga – Iacob (Răducanu), A. Nicolae, Pop, Velisar (S. Ion) – Bradu, Chindriș (cpt.) – Lupu, Pîrvulescu (Stupu), Mitran – Coman (Predică)
Cine și de ce-i întărâtă? Cârcotași avizați din sudul județului ne-au povestit că se pregătește…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să obțină finanțare pentru zeci…
Cristian V., recidivist din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Prima de pensionare a unui director de la Romsilva este echivalentul a 100.000 de euro.…
Polițiștii i-au reținut pe doi frați din Hațeg, după ce ei i-au bătut pe alți…
O grupare de criminalitate organizată formată din cetăţeni români, dar care acţionau în Belgia, a…