Sport

Corvinul, la prima înfrângere din campionat

Formația hunedoreană a suferit pri­ma înfrângere la debutul în actualul sezon din liga secundă, într-o partida disputată în deplasare la FC Voluntari. Voluntari este o echipă retrogradată din prima ligă și una dintre favoritele la promovare. De asemenea, FC Voluntari este una dintre semnatarele docu­men­tului prin care patru echipe s-au opus acordării avizului juridic de la FRF pentru ca echipa Corvinul să treacă pe noul club de drept pri­vat și, astfel, să obțină dreptul de a promova la finalul sezo­nului.

Inferioritate numerică
Corvinul a pierdut cu scorul de 0-2 , după ce la pauză tabela arăta egali­tate. E chilibrul partidei a fost stricat de arbi­trul Răzvan Negară care l-a eliminat relativ repede și mult prea ușor pe Lucas Câmpan, în minutul 30. Golurile au fost înscrise în repriza secundă, când oaspeții au evoluat în inferi­o­ri­tate numerică. Au marcat Adam Nemec (min. 53) și Doru Andrei (min. 85). Echi­pa din Voluntari a avut alte bune ocazii de gol prin Radu Crișan (min. 8) și Alexandru Gîț (min. 43).
Hunedorenii au reușit să aibă câteva situații în inferioritate numerică, prin Gîrbiță (min.) și Bradu (min. 45+2).
După această partidă, Corvinul ocupă ultimul loc în clasament cu doar un meci jucat în primele patru etape și are de disputat res­tanțele cu CSC Șelimbăr, Unirea Ungheni și CS Afumați, nepro­gra­mate încă. Până atunci, echipa hu­nedorea­nă va juca mier­curi, tot în de­­plasare, o altă par­tidă di­ficilă, în Cupa României, pe terenul celor de la Campionii FC Argeș.
În meciul de la Voluntari, antrenorul Florin Maxim i-a trimis în teren pe: Lefter – Velisar (min.73 I. Pop), Lică, Ant. Ma­nolache (min.90. King Otega), Nic. Pîrvulescu – Cărăruș (min. 85 Her­ghe­­ligiu ) – Al. Neacșa (foto) (cpt.), Bradu, Gîrbiță (min. 73 Chu­kwu) – Lupu. Re­zerve ne­u­­ti­li­zate: Blaga – Bar, Grigore, Predică. (N.G.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat cârcotașii ăștia cărora nu le sca­pă nimic că un examen pentru un post…

4 ore ago

Bulina albă

Liviu Simedroni, primarul din Răchitova Pentru că își încheie mandatul cu fruntea sus, reușind, de-a…

4 ore ago

Bulina neagră

Dragoș C., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

4 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 18-19 septembrie 2024, doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,…

4 ore ago

Zeci de pompieri hunedoreni au pornit spre zonele inundate

Un număr de 32 de pompieri hune­do­reni au pornit spre zonele afectate de inundații din…

4 ore ago

Cum a ajuns un tânăr de 27 de ani să moară după administrarea vaccinului anti-COVID. Sângerări și cheaguri în creier

O anchetă privind moartea unui tânăr din cauza unui cheag de sânge apărut pe fondul…

4 ore ago