Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Hunedoara a PNL, Costel Avram (foto), crede că fuziunea dintre liberali şi PDL trebuie să se finalizeze cu apariţia unui mare partid, care va reprezenta o forţă pe eşichierul politicii din România. Dacă va rămâne la stadiul actual, de alianţă, proiectul nu va rezista.
„Niciodată în România alianţele nu au rezistat. PNL şi PDL trebuie să devină un mare partid, acum este alianţă, dar va fi un singur partid”, declară Avram. Deşi şansele sunt minime, liberalul nu exclude posibilitatea ca PNL să revină la guvernare mai repede de 2016. Nu prin refacerea USL, ci mai degrabă prin jocurile politice de după alegerile din noiembrie a.c, pentru preşedinţie. Totul depinde însă de reuşita candidatului dreptei.
„Trebuie să câştigăm prima luptă, adică preşedinţia şi o putem câştiga, dacă suntem uniţi. Dacă o vom câştiga se poate face o nouă majoritate în jurul preşedintelui, în Parlament. Când este vorba de putere, toţi lasă într-o parte şi vin în cealaltă parte şi astfel am putea fi la guvernare. În schimb, putem câştiga guvernarea la alegerile din 2016, dar nu ştiu dacă toţi vor trage la aceeaşi căruţă. Vedeţi, până ieri am fost duşmani, poate nu duşmani, dar oameni politici care ne contram şi acum trebuie să mergem împreună. Nu este uşor”, a mai declarat Costel Avram, vicepreşedintele PNL Hunedoara.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…