Costel Avram s-a înscris în PSD

Sorina Popa

După ce a revenit în Consiliul Judeţean, e adevărat, ca administrator public, Costel Avram (foto) revine şi în politica locală. Avram a decis că este timpul să nu mai lase loc la interpretări şi s-a înscris, luni, 25 martie 2019, în organizaţia Deva a PSD.

Cătălin Buştea, preşedintele PSD Deva, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că Biroul Permanent al organizaţiei a aprobat adeziunea lui Costel Avram, acesta fiind doar simplu membru de partid. ”Lucrez la Deva, deci m-am înscris în PSD Deva. M-am înscris în PSD, lucru care a venit firesc. Vreau să contribui şi eu, să pun umărul, la această construcţie solidă care este organizaţia judeţeană Hunedoara a PSD. Cred în această formaţiune politică, de aceea m-am înscris în PSD”, a afirmat Costel Avram, administratorul public al judeţului. Costel Avram revine, aşadar, după trei ani de pauză în viaţa politică, el demisionând în 2016 din PNL.
Din vara anului trecut, Avram a venit la Consiliul Judeţean, în funcţia de administrator public, în urma unui examen. El a lăsat postul de director al societăţii Apa Serv, pe care a adus-o din situaţia de faliment, pe profit, fiind considerată una din cele mai bune societăţi de profil din ţară.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sa nu uite Valea Jiului de drumurile judetene din Parang si Valea de Pesti dar sa faca demersuri la Ministreul Transporturilor prntru ca anul acesta sa se asfalteze drumurile nationale DN 7A (Cheile Jietului) si DN 66A spre Herculane .

  • O mizerie de om acest Costel Avram. Un mincinos ordinar. Un hot. Toți excroci sint la PSD.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago