Veşti bune pentru vânătorii şi pescarii hunedoreni. Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Hunedoara a redus valoarea cotizaţiilor aferente lunii ianuarie. În acest sens, declară Jan-Dorin Calciu (foto), directorul AJVPS Hunedoara, cei care vor plăti cotizaţia pentru prima lună din an beneficiază de o reducere de 10 la sută, la cotizaţiile pentru pescuit, şi 25 la sută, la cele pentru vânătoare.
Astfel, în luna ianuarie, cotizaţia pentru pescuit este 70 de lei, pentru adulţi, iar cea pentru vânătoare, 1.200. în lunile februarie şi martie, valoarea cotizaţiei va fi 80 de lei pentru pescuit şi 1.600 de lei pentru vânătoare. Copiii, tinerii şi pensionarii beneficiază de reducere. Odată cu plata cotizaţiei, membrii au obligaţia să depună la sediul asociaţiei şi copia după actul de identitate şi după documentele ce justifică cererea de reducere, acolo unde este cazul.
În ceea ce priveşte valoarea cotizaţiei aferente celorlalte luni, pentru moment, nu sunt luate în discuţie eventuale reduceri. „Consiliul AJVPS Hunedoara îşi rezervă dreptul să modifice cotizaţiile aferente următoarelor trimestre ale anului, în funcţie de schimbările legislative”, precizează directorul AJVPS Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Scoateti fosila la pensie . Asta s-a mumificat de cand e la AJVPS
Nu pleaca de langa ciolan,dar cand ii mai luati interviuri intrebati-l si de popularile care lea facut in ultimi ani, sau de cum s-a ingrijit de vanat si o sa va raspunda cu branconajele care le fac sau le protejeaza .
bani , bani si iar bani atat stiu asociatiile astea sa ceara dar de starpirea celor care braconeaza apele tarii nu se ocupa nimeni. anul trecut nu am vazut nici macar odata controlul pe malul muresului. si daca exista contro initial cei care incalca legea sunt avertizati inainte si trec la mijloace domestice de pescuit sau se retrag.
Cele mai scumpe permise,cel puțin la pescuit ,din toată țara. Nu știu ce face acest domn și cine îl tine în brate,să-și vadă de pensie.Pe Mureș numai ai loc de braconieri care sunt mana în mana cu el.Rusine oare când se va sesiza cineva?
Acest individ Calciu isi bate joc de toatã lumea. Un braconier înrãit, iar cotizatiile sunt exagerate, cele mai mari din tara, si nici un beneficiu.Trebuie dat jos din functie acest recalcitrant Calciu.