Politica si administratie

Creşa care va fi construită în Simeria va avea 70 de locuri

Locuitorii din Simeria și localitățile aparținătoare vor avea o creșă cu 70 de locuri (7 grupe de copii). Valoare proiectului se ridică la peste 17 milioane lei (3.434.343 de euro).

Eficiente energetic
Și la Simeria este problema aceasta, mulți părinți nu au unde să-și ducă mi­cuții pe timpul lucrului. O creșă era ab­solut necesară aici, așa că e binevenită investiția realizată prin Compania Națională de Investiții.
Clădirile creșei vor fi eficiente ener­getic și cu consumuri de energie re­duse. Vor avea camere de joacă, dor­mitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală func­ţio­nală, cabinet medical, spaţii administrative.
Spaţiile de joacă în aer liber vor fi generoase, de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil, aşa cum prevede reglementarea legală în vigoare.
Acoperişul va putea fi folosit şi pentru a fi amenajate spaţii verzi, te­rase înverzite, locuri de joacă sigure. Tot pe acoperiş se vor monta panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară şi va avea un aport de ener­gie verde pentru funcţionare.
Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respec­tiv răcirea clădirii se va face prin pompe de căldură. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura