Tibor Panci, bărbatul în vârstă de 61 de ani, arestat în decembrie 2012, după ce a ucis un tânăr de 28 de ani, şi-a recunoscut vina, în faţa instanţei de judecată. Magistraţii l-au condamnat, ieri, la opt ani de închisoare cu executare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, „la decizia instanţei se adaugă şi trei ani de interzicere a unor drepturi civile, iar hotărârea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare“. Amintim că Tibor Panci, angajat al CFR, şi-a ucis victima cu o singură lovitură de cuţit, după ce băuse cot la cot cu aceasta. Realizând ce a făcut, bărbatul a fugit imediat într-o pădure din apropiere, însă în scurt timp a fost prins de poliţişti şi a ajuns în arest. (C. Ghenea)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…