Categories: Comunitate

Crişcior: alocări cât pentru o comună mică

Magdalena Şerban

Deşi este una dintre comunele cele mai mari din judeţ, Crişciorul va beneficia în acest an de alocări bugetare în cuantum de 100.000 de lei, cu toate că cele opt programe investiţionale câştigate de administraţia publică locală ar avea nevoie de susţinere, urmând să fie asigurate cofinanţările la proiectele europene demarate.

„Ce pot să zic în faţa unei astfel de situaţii? În patru ani am luat de la Consiliul Judeţean un sfert din cât a luat o comună mică, de o mie de locuitori, într-un singur an. Avem asigurată salarizarea pe 10 luni în 2020, iar la asistenţii personali avem acoperite doar cinci luni. De nu se face rectificare bugetară în vară, punem lacătul pe primărie. Măcar partea de cofinanţare dacă ne era asigurată. Avem opt proiecte, nu sunt doi lei. Asta nu se prea înţelege. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) s-au concretizat modernizarea de străzi comunale din satele Crişcior şi Zdrapţi (finalizată în proporţie de 70 de procente) şi extinderea şi modernizarea iluminatului public care să implice consum redus de energie electrică (finalizată, dar neachitată în întregime, nefiind plătite lucrările catalogate a fi suplimentare). Vom da drumul la extinderea, amenajarea şi dotarea unui corp de clădire a liceului din comună, la modernizarea sediului administraţiei locale, unde pe lângă reabilitarea termică vrem să facem şi mansardare şi o serie de amenajări, precum şi la proiectul ce prevede ca dispensarul uman să fie adus la standardele europene în vigoare, fiind necesară reabilitarea lui. Este funcţional şi momentan, găzduind activitate medicală, dar se impun modernizări. Ne-am orientat inclusiv către încălzire centrală. Facem ce putem, iar cofinanţarea o vom onora la toate aceste investiţii enumerate doar atunci când vom avea bani. Acum sper că se înţelege de unde provine nemulţumirea mea. Nu fac pentru mine, mă zbat să las ceva în urmă pentru oamenii care şi-au pus speranţa în mine”, a afirmat Ovidiu Furdui (foto), primarul comunei Crişcior.
Potrivit acestuia, din fonduri europene nerambursabile accesate prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) mai urmează modernizarea parcului din Gurabarza (prin Grupul de Acţiune Locală “Ţara Zarandului”) ce va fi scoasă la licitaţie, înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit (construcţie finalizată cam 80 la sută) şi modernizarea de drumuri de interes local (lucrări trecute de 95 la sută ca execuţie).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago