Magdalena Șerban
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), primarul din Crișcior, Ovidiu Ilie Furdui (foto), a semnat, la București, trei contracte de finanțare. Urmează să parafeze și pentru cel de-al patrulea obiectiv, declarat eligibil în cadrul aceleași axe.
Nu sunt singurele
Recent, edilul din Crișcior a cules roadele în ce privește accesarea unor noi proiecte investiționale. Astfel, a obținut undă verde pentru susținerea din bani europeni a unor demersuri care se vor materializa după parcurgerea pașilor impuși de legislație și respectarea termenelor de încadrare. „Avem, în primul rând, dotarea și punerea în funcțiune a unui centru de monitorizare în timp real a domeniului public, fiind prevăzută achiziționarea unui sistem modern de camere video, cu recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare. Montarea lor (sunt 50 la număr) se va realiza în punctele importante din comună, așa încât să acopere cât mai bine câte un areal. Vor mai fi două stații noi de autobuz, dotate cu echipamente de tip smart (bănci cu conectare la Internet, încărcare a dispozitivelor electronice, etc), deci mobilier urban. Valoarea proiectului este de peste 1,3 milioane de lei. Al doilea semnifică reabilitarea moderată a căminului cultural din satul principal, în scopul asigurării eficienței energetice a edificiului. Suma estimată este de 863.000 de lei. Va fi înlocuit acoperișul, fiind degradat, se va schimba iluminatul actual cu unul pe bază de becuri economice, (LED), plus se face izolarea termică a clădirii. Totul vizează obținerea unui consum cât mai mic, ceea ce se va resimți în diminuarea cheltuielilor. Al treilea este un demers major, în cuantum de 11,7 milioane de lei, constituind renovarea energetică a liceului din comună (corp A, corp C). Sunt suprafețe mari în discuție. Lucrările se vor face în funcție de raportul tehnic, însă nu excludem schimbarea inclusiv a țevilor și a caloriferelor. Bineînțeles, și în acest caz vorbim de beneficii ulterioare, concretizate prin costuri reduse cu utilitățile și întreținerea”, a afirmat Ovidiu Furdui, primarul din Crişcior. Potrivit edilului, tot prin PNRR a mai fost admis la finanțare încă un obiectiv în valoare de peste 3,5 milioane, urmând să fie semnată finanțarea pentru Centre de colectare cu aport voluntar (CAV). De asemenea, alte vești bune vin dinspre modernizarea dispensarului medical uman ce urmează să intre în procesul de recepționare a lucrărilor, iar reabilitarea sediului administrației publice este pe ultima sută de metri.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…