CS Hunedoara caută jucători
Nicolae Gavrea
După primul amical de pregătire pe care formaţia CS Hunedoara l-a disputat în deplasare la Unirea Alba Iulia, pierdut de hunedoreni cu 3-2, antrenorul Raul Spătaru a declarat: „A fost un antrenament bun, chiar dacă terenul a fost îngheţat şi un pic denivelat. Am rulat la acest joc tot lotul avut la dispoziţie, inclusiv câţiva jucători aflaţi în probe şi mai mulţi juniori de la clubul nostru, Chelemen, Kocsis sau Bularda. Nu are rost să vă dau numele celor patru – cinci aflaţi în probe, pentru că nu ştiu dacă şi câţi vor rămâne”, a spus antrenorul principal al hunedorenilor.
Tehnicianul hunedorean este preocupat de transferul unor jucători cu care să acopere unele posturi deficitare, spunând că echipa mai are nevoie de cel puţin un atacant şi un mijlocaş. „Săptămâna aceasta ne continuăm antrenamentele acasă, iar sâmbătă, pe 1 februarie, jucăm la Târgu Jiu pe teren sintetic cu Pandurii, din Liga a doua”, a mai spus Raul Spătaru.