Lidera Ligii a IV-a Hunedoara, CS Vulcan, e conştientă că va avea o misiune grea şi-n retur, deşi în tur, a avut un singur meci pierdut şi un singur rezultat de egalitate. Cu şapte puncte avans faţă de locul secund, ocupat de Aurul Brad, trupa din Vulcan consideră că soarta campioanei judeţene se poate decide în primele patru etape din retur. „Dacă vom trece cu bine de primele patru etape, în care jucăm trei meciuri în deplasare, avem mari şanse să ne menţinem pe locul I până la final. Obiectivul nostru este câştigarea campionatului şi apoi promovarea în Liga a III-a”, a spus antrenorul Marius Szoradi.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…