CT-ul de înaltă performanță cu care a fost dotat Spitalul Municipal Brad a fost pus în circuitul medical
Magdalena Șerban
Vin medici noi și se fac investiții majore la Spitalul Municipal Brad. Prin urmare, instituția sanitară nu mai e deloc cea de acum mulți ani. Vineri, a fost inaugurat noul Computer Tomograf (CT), echipament atât de așteptat de brădeni și de întreaga zonă. La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Hunedoara – Laurențiu Nistor, Ministrul Culturii – Natalia Intotero, primarul Florin Cazacu, Ștefan Tiriteu – managerul unității spitalicești, precum și alți invitați.
Gratuit, în baza biletului de trimitere
De acum încolo, pacienții internați aici nu vor mai fi trimiși la Deva pentru o astfel de investigație, ci beneficiază de examinare chiar la Brad. Noul CT le va oferi un acces facil la investigațiile, intervențiile și tratamentele de care au nevoie. Investigațiile CT vor fi disponibile gratuit, cu bilet de trimitere sau în regim cu plată, cu recomandare de la medicul specialist. ,,Cu ajutorul acestui echipament de ultimă generație, pacienții vor beneficia de diagnostice mai rapide și mai precise, contribuind astfel la creșterea calității actului medical în comunitatea brădeană. Punerea pacienților pe drumuri nu este deloc o soluție, așa că ne-am concentrat efortul spre această investiție absolut necesară. Fiind un aparat cu o tehnologie modernă, înseamnă și o fidelitate sporită. Le urez succes în activitate medicilor și multă sănătate brădenilor. Îi anunț că proiectele administrative continuă pe mai multe paliere” a transmis Florin Cazacu, prima-rul municipiului Brad.
De top: General Electric Revolution Maxima 128-slice
„Suntem bucuroși să vă informăm că, începând de vineri, computerul tomograf de la Spitalul Municipal Brad a fost pus în funcțiune. Cu ajutorul lui, medicii pot identifica cu precizie o serie de afecțiuni, permițând un diagnostic precoce și un tratament adecvat. Este un pas absolut măreț cel de dotare a spitalului cu un asemenea echipament. Și, ca de obicei, nu am făcut nimic singuri, primăria fiind cea care ne-a stat alături, așa cum face mereu. Mulțumim pentru întregul sprijin administrației publice locale, în mod deosebit domnului primar Florin Cazacu, care a avut un aport esențial în concretizarea planului nostru de modernizare și cu siguranță îl vom duce mai departe. Este extrem de important ca un spital să găsească un umăr de sprijin în demersurile sale investiționale, acesta trebuind să fie instituția căreia îi este subordonat”, a punctat Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului Municipal Brad. Reamintim că valoarea totală a investiției este 5.950.000 lei, din care suma de 5.355.000 lei reprezintă finanțarea obținută din partea Ministerului Sănătății, iar cea de 595.000 lei constituie cofinanțarea alocată de administrația publică locală a municipiului Brad.