Cu camionul în ţeava de gaz
Un tânăr de 25 de ani a pierdut, ieri, pe DN7, controlul camionului pe care-l conducea, lovind o ţeavă de gaz de pe marginea drumului şi un gard.
Incidentul s-a petrecut în apropierea intersecţiei de la Sântuhalm, nefiind înregistrate victime. Potrivit Anemonei Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, ţeava de gaz lovită de camion a fost fisurată. „Echipele de pompieri şi de la firma de distribuţie a gazului metan veghează să nu se producă incendiu în zona respectivă. Ţeava de gaz a fost fisurată, dar nu există nici un fel de pericol”, a declarat Doda. Poliţiştii au dirijat circulaţia în zona respectivă pe o singură bandă, timp de două ore. Şoferul vinovat va fi sancţionat cu amendă de 560 de lei pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. (S. Popa)