Cele patru echipe şi-au câştigat dreptul de a lupta pentru titlul de campioane, prin rezultatele bune din campionatul regulat. CFR Cluj, Poli Iaşi, Electro Târgu Mureş şi Inter Petrila au tradiţie în lupta pentru medaliile naţionale, iar în acest an, speră să-şi apere blazonul. Pentru Inter Petrila, calificarea în „careul de aşi” este deja o performanţă, având în vedere faptul că gruparea lui Marcel Dobrică (foto) se află în plină reconstrucţie cu tineri de liceu. „Pentru clubul nostru este deja o performanţă că am ajuns să jucăm cu trofeul pe masă, întrucât ne confruntăm cu un schimb de generaţii şi cu probleme financiare. Oricum, ne vom mobiliza pentru a veni cu o medalie cât mai strălucitoare, chiar dacă vom intra în luptă cu nişte copii”, a declarat Marcel Dobrică, antrenorul popicarilor de la Inter Petrila. Antrenorul, care este şi tehnician al echipei naţionale a României, va profita de turneul final şi pentru a-i alege pe cei mai în formă sportivi în vederea participării la Campionatul Mondial din Cehia. Din lotul tricolor de şase sportivi care va face deplasarea la competiţia din Cehia nu va face parte nici un senior de la Inter Petrila. În schimb, clubul din Valea Jiului va avea doi reprezentanţi la naţionala de tineret, respectiv Bogdan Iura şi Radu Balaban, care vor face deplasarea la Mondiale. (C. Marinuţ)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…