Comunitate

Cu Nicolae Gavrea în lumea sportului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Ju­dețean Hunedoara și în parteneriat cu Uni­unea Ziariștilor Profesioniști din Ro­mânia, a organizat un eveniment editorial deosebit care a bucurat numeroșii iubitori de sport: jurnalistul sportiv Nicolae Gavrea și-a lansat volumul intitulat „Jurnal olimpic, Tokyo, 2021. Olimpiada în pandemie”.

Experiență excepțională
„În semn de prețuire și recunoștință, Biblio­teca Județeană „Ovid Densusianu” Hune­doa­ra – Deva i-a oferit jurnalistului Nicolae Ga­vrea o Diplomă de Excelență „pentru acti­vi­tatea de o viață pusă în slujba promovării sportului românesc, a sportului hunedorean în mod deosebit”. Diploma a fost înmânată de Costel Avram, administratorul public al ju­dețului și Ion Bădin, vicepreședinte al Consi­liu­lui Județean Hunedoara, prezenți la majo­ri­ta­tea activităților bibliotecii, semn al spriji­nului și aprecierii de care se bucură biblio­teca noastră din partea autorităților județene.
După volumele „Jurnal Olimpic – Beijing 2008”, „100 de ani de fotbal în Simeria”, „Rio 2016. Jurnal olimpic” și volumul dedicat gim­nastelor române intitulat „Gimnastelor, cu dragoste”, Nicolae Gavrea a venit în fața noas­tră cu o carte în care descrie, pe zile, foar­te amănunțit și documentat, experiența sa cu totul excepțională prilejuită de par­ti­ci­pa­rea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, jocuri organizate cu dificultate, sub semnul res­tricțiilor impuse de pandemia aflată în plină răspândire în lume.
Cunoscutul jurnalist s-a născut la Hunedoara în ziua de 4 iulie 1963. A absolvit Colegiul Național „Decebal” din Deva în anul 1982. Este deținătorul unui masterat în ma­na­gementul activităților sportive.A debutat în presă în anul 1978, odată cu înscrierea în clasa a IX-a la Școala Generală Nr. 7, de unde a avut posibilitatea să se documenteze despre multe dintre rezultatele obținute de medaliații de la secțiile de atletism, gim­nas­tică și alte discipline sportive din cadrul in­sti­tuției școlare respective. A colaborat cu mai multe publicații, de-a lungul anilor, în prezent fiind redactorul sportiv al cotidianului MESAGERUL HUNEDOREAN. De aseme­nea, este corespondent al Studioului regio­nal Radio Timișoara din anul 1990 și a ela­bo­rat materiale sportive pentru TVR Timișoara și TVR Actualități.
Este membru al Asociației Presei Sportive din România din 1992, al Asociației Interna­țio­nale a Presei Sportive din 1997 și reporter internațional al acestei instituții pentru dis­ciplina gimnastică. De asemenea, este mem­bru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din 2002. A participat ca jurnalist sportiv acreditat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de vară: Atena 2004, Beijing 2008, Rio de Janeiro 2016 și Tokyo 2021 și la Olimpiada de iarnă Torino 2006», susține Sebastian Bara, managerul Bibliotecii ju­dețene.

Nu și-a dezmințit vocația
Așa cum singur mărturisește, o parte însemnată a vieții și-a dedicat-o „cititorilor, ascultătorilor sau telespectatorilor, tuturor celor care iubesc sportul”, cărora le-a adus „informațiile cele mai diverse de pe bazele sportive pe unde a umblat ca reporter, co­men­tator de eveniment sportiv”.
Nicolae Gavrea nu și-a dezmințit vocația de jurnalist și cronicar sportiv nici în condițiile extrem de dure pe care a fost nevoit să le respecte la ultima olimpiadă, cea de la Tokyo din 2021”, a adăugat Sebastian Bara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura