A simțit-o pe propria piele un bărbat de 30 de ani, din municipiul Petroșani, aspru sancționat de polițiștii olandezi pentru că a desconsiderat un lucru deosebit de important pentru siguranța minorilor.
Hunedoreanul n-a montat corect centura de siguranță și scaunul cu care-și ducea copilul minor, iar acest lucru l-a costat 140 de euro. Mai mult, autoritățile olandeze au cerut Judecătoriei Petroșani să-l oblige să plătească amenda. ”Pe teritoriul localității Beverwijk, Halve Mann a utilizat centura de siguranță pentru mașină/siguranță sau sistemul de siguranță pentru copii, într-un mod care influențează negativ sau poate influența efectul protector. Fapta a fost încadrată și sancționată corespunzător dispozițiilor din art. 2 din Legea administrației juridice pentru respectarea regulilor de circulație”, se arată în dosar. Poliția Kennemerland, Transactiemodule, l-a amendat cu 140 euro, iar magistrații din Petroșani au admis sesizarea formulată de Biroul Federal de Justiție din Țările de Jos, și l-au obligat pe vinovat la achitarea sumei de 681,80 lei, bani care vor ajunge la bugetul de stat al României. (M.Gânju).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…