O candelă este veşnic aprinsă în acest tunel şi este mutată în fiecare zi în faţa icoanei sfântului care marchează data curentă din calendar.
Tunelul face legătura între drumul principal din Staţiunea Straja şi bisericuţa din lemn ce poartă hramul Sfinţilor Apostoli Constantin şi Elena. Oamenii care ajung în zonă spun că locul a devenit un adevărat calendar ortodox.
Faimosul tunel a fost construit din dorinţa oamenilor care voiau să ajungă şi iarna, când troienele se înalţă chiar şi de trei metri, la schitul din lemn din Staţiunea Straja, ridicat la peste 1.700 de metri altitudine. Clădit în anul 2006, a devenit o adevărată atracţie turistică, datorită sfinţilor pictaţi pe pereţii acestuia.
Bisericuţa din lemn, alături de Crucea Eroilor şi tunelul pictat sunt unele dintre cele mai frumoase simboluri ale staţiunii. De asemenea, dacă ai de gând să ajungi aici, un eveniment impresionant are loc în Vinerea Mare, când este depusă crucea din lemn de paltin ce este purtată pe umeri de credincioşi cale de peste 10 kilometri, pe Drumul Crucii, de la Lupeni, la Straja.
Oamenii locului spun că aproximativ 90 la sută dintre cei care vin în Straja trec şi prin tunelul pictat şi merg la schit pentru a spune o rugăciune.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă, angajat la stat, evident, unde se pare…
Petru Mărginean a deținut mai multe funcții în administrația județului. A fost și primar al…
Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria Pentru că, deși a preluat o primărie cu probleme, a…
S.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce s-a bătut…
Mai mulți cetățeni din comuna Lăpugiu de Jos au reclamat la prefectură că lucrările de…
Curtea de Conturi a elaborat un raport și recomandă autorităților elaborarea unei ”Concepții naționale pentru…