Cu toţii la PSD. PNL Petroşani a devenit PSD Petroşani
Se știe, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, a trecut la PSD. Totodată, el a fost numit la conducerea organizației municipale Petroșani a PSD.
Misiune
„În prezența domnului președinte al PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor am preluat funcția de președinte interimar al Organizației PSD Petroșani. La această primă întâlnire cu PSD Petroșani, la care au participat peste 200 de persoane atât din PSD, cât și cei care m-au urmat în acest nou proiect, am constatat că suntem o echipă foarte mare de oameni care au înțeles perfect rațiunea de a lucra împreună.
Avem misiunea de a le demonstra cetățenilor din municipiul Petroșani că, în această echipă mare, unită, scopul nostru este continuarea dezvoltării în mod accelerat a municipiului Petroșani în anii care vor urma și am convingerea că vom reuși pe deplin acest lucru.
Îi mulțumesc domnului președinte Laurențiu Nistor pentru încredere, pentru sprijin și pentru faptul că este un liant incontestabil al acestei puternice echipe politice din județul Hunedoara.
Împreună suntem și mai puternici pentru Petroșani, pentru Valea Jiului și pentru județul Hunedoara!”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Petroșaniului.