Primarul din Cluj Napoca, Emil Boc, a declarat recent că vrea o nouă hartă a României. El susţine că o comasare a judeţelor ar distruge un sistem clientelar de 55 de ani.
Sistem clientar vechi
După o încercare eşuată a guvernului pe care îl conducea, în 2011, Emil Boc relansează ideea regionalizării României. Primarul din Cluj Napoca susţine că o comasare a judeţelor în regiuni ar facilitata atragerea de fonduri europene şi, de asemenea, ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani. Acesta este, de astfel, şi motivul petru care este sceptic că un astfel de demers se va realiza.
MESAGERUL HUNEDOREAN a întrebat primari din judeţ ce cred ei despre o regionalizare administrativă?.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (medalion), susţine că “nu sunt de acord cu regionalizarea, cu comasarea judeţelor, pentru că nu am face decât să dăm puteri sporite baronilor regionali, de data asta. În schimb, sunt de acord cu comasarea comunelor cu mai puţin de 500 de locuitori, astfel încât ele să ajungă la 3.000 de locuitori.În aceste fel, s-ar reduce numărul celor din aparatul administrativ, al primarilor, viceprimarilor, aleşilor locali. Economic ar fi o economie importantă la buget. Şi, o oportunitate să fie atrase fonduri europene”.
Edilul şef al Devei, Florin Oancea (foto), a declarat că este de acord cu regionalizarea administrativă. “Sunt ferm convins că reforma administrativă trebuie dusă până la capăt. Voi solicita organizarea unui referendum pentru includerea comunei Cârjiţi în cadrul municipiului Deva. Dar, reorganizarea administrativă trebuie făcută prin lege. Se ştie, comunele mici nu au şanse de dezvoltare. Trebuie să se unească fie cu oraşele, fie cu alte comune pentru a putea atrage fonduri”, a spus primarul municipiului Deva.
Primarul comunei Ilia, Marius Omotă (foto), spune că “este bine să se facă reforma în administraţie. Acum, pe Valea Mureşului sunt opt comune. Ar trebui să fie doar două. E nevoie de reforma asta. Cum s-a făcut în Polonia, acolo sunt regiuni şi ţara s-a putut dezvolta mai bine”, a afirmat primarul Marius Omotă.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
View Comments
Boboteaza e un pic comunist
1.Nu cred că Timișul și Aradul, de exemplu, vor sărăciile de Hunedoara și Caraș-Severin alături de ele în regiunea Vest.
2.Problema cea mai mare a edililor este crearea de locuri de muncă. În Deva și județul Hunedoara nu se creează locuri de muncă, ar fi bine să vedem o statistică cu locurile de muncă create din 1990 până în prezent în sectorul privat, cel care aduce bani la buget, nu în instituțiile publice.
3.De aceea tinerii hunedoreni pleacă spre orașele cu primari care fac tot posibilul pentru înființarea și dezvoltarea locurilor de muncă!
Dl primar din Hunedoara are dreptate. Se poate face administratie eficienta, iar Hunedoara a demonstrat acest lucru, după ani de zile in care orasul a stagnat si s-a degradat. Cum sa faci insa regionalizare, cand nu suntem in stare sa introducem, după 30 de ani, informatizarea in relatia primariilor cu oamenii? Exemplu: Ca sa platesti impozitul online trebuie sa mergi la primarie si sa-ti iei user si parola, cand ai putea face acest lucru pe baza de CNP, de acasa. Deva arata ca naiba, murdar si neingrijit, parca nu e nimeni la conducere. Pacat!