Culiță Sterp, implicat într-un accident, după ce a consumat alcool. Poliția a deschis o anchetă
Cântărețul de muzică de petrecere Culiță Sterp, în vârstă de 30 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, în Cluj-Napoca.
Potrivit primelor informații, artistul s-a urcat băut la volan și a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de cercetare, informează publicația locală Cluj24. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 2.00. „Polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj. Conform cercetărilor preliminare, impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj, arată polițiștii clujeni. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest indicând rezultat negativ, precizează IPJ Cluj. (A.N.)