Nicolle Ebner
Potrivit unor surse politice din cadrul puterii, Direcţia judeţeană de Cultură şi Culte Hunedoara va fi condusă de unul din cei trei fii ai deputatului Gheorghe Firczak, preşedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România (UCRR). Iniţial, postul a aparţinut celor de la PDL, însă consilierul judeţean Marius Constantinescu a renunţat la funcţia de director, după câteva săptămâni, deoarece, spun unii dintre foştii colegi, îi era foarte greu să facă naveta între Deva şi Haţeg.
Preţul puterii, plătit de provincie
Conform protocolului de colaborare dintre PDL şi UDMR, la care a aderat şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, unul din posturile de conducere a deconcentratelor din judeţ a fost cedat UCRR, condusă de parlamentarul hunedorean, Gheorghe Firczak. Acesta confirmă faptul că a purtat negocieri pentru obţinerea de către UCRR a postului de director al Direcţiei de Cultură, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel central, însă a evitat să răspundă la întrebarea dacă unul din fiii săi va fi directorul instituţiei judeţene, aşa cum circulă zvonul prin mediile politice. „Nu ştiu cine va fi director. Avem mai multe persoane nominalizate, din judeţul nostru, pentru că e complicat să aducem un director din altă zonă a ţării. Nu pot avansa nici un nume, deoarece nu s-a stabilit încă nimic”, s-a eschivat deputatul Gheorghe Firczak de la un răspuns concret. „Postul le aparţine, conform protocolului de colaborare. Dacă vrea să-l pună pe fiul său, nu are decât. Nu ştiu ce să spun în cazul acesta”, afirmă preşedintele interimar al filialei judeţene PDL Hunedoara, Viorel Arion.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…