Șoferul a negat că a circulat prin localitate cu peste 100 de kilometri la oră, dar polițiștii au susținut că filmările de pe aparatul radar arătă contrariul.
A fost anulat procesul verbal de contravenție
Deși a încălcat legislația rutieră, dacă ne luăm după polițiști, individul a scăpat nepedepsit. O eroare l-a ajutat pe vitezoman să-și recupereze permisul și să scape de plata unei amenzi contravenționale de peste 1300 de lei. Astfel, deoarece în procesul verbal nu era precizat locul în care a fost înregistrată contravenţia, nici locul amplasării aparatului radar, adică în interiorul sau în afara localităţii, toate acestea au dus la nulitatea procesului verbal. Cum instanța n-a putut stabili cu exactitate dacă șoferul se afla în localitate sau în afara ei, a dat dreptate șoferului și a anulat procesul verbal contestat, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii şi a restituirii permisului de conducere. (M. Gânju)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…