Cum arată guvernul minoritar propus de Nicolae Ciucă
Adriana Năstase
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă (foto), și președintele PNL, Florin Cîțu, au depus la Parlament lista cu miniștri întocmită în urma mandatului limitat primit de la PNL pentru formarea unui nou guvern.
Speranța moare ultima
În ciuda discuțiilor care au durat peste o săptămână, Nicolae Ciucă nu a reușit să obțină promisiuni de vot nici de la foștii parteneri de la USR, nici de la PSD, partidul cu cele mai multe mandate în legislativ, în condițiile în care, după cum a admis, premierul desemnat nu a avut, de fapt, libertatea de a negocia cu aceștia.
Sâmbătă, după depunerea listei și a Programului, Nicolae Ciucă a declarat că a întocmit componența executivului pe care îl propune respectând strict mandatul politic pe care l-a primit. El a adăugat că speră să obțină totuși votul legislativului. Anterior, atât liderii PSD, cât și cei ai USR au spus că nu vor susține un guvern minoritar.
PNL propune un guvern minoritar, format împreună cu UDMR, deși Nicolae Ciucă a cerut de mai multe ori permisiunea de a coopta USR la guvernare. Și UDMR ar fi încercat să pledeze pentru refacerea coaliție cu USR, fără succes. UDMR a negociat, în aceste condiții, obținerea încă unui portofoliu ministerial, cel al Fondurilor Europene.
Dacă Nicolae Ciucă nu obține sprijin pentru formarea guvernului, așa cum se prefigurează în prezent (deși atât el, cât și Florin Cîțu spun că vor continua să încerce), președintele Klaus Iohannis poate, dar nu e obligat, să declanșeze organizarea de alegeri anticipate sau poate nominaliza un nou candidat la funcția de premier.
Fără măsurile propuse de social-democrați
Programul depus de Nicolae Ciucă are drept prioritate, a arătat premierul desemnat, rezolvarea crizei pandemice. În cursul zilei de sâmbătă, premierul desemnat și ministrul interimar al Sănătății s-au întâlnit, de altfel, cu reprezentanți ai PSD pentru a discuta criza sanitară. Nici o măsură propusă de PSD nu a fost introdusă în programul lui Ciucă.
Al doilea punct prioritar din Program, a arătat Ciucă, ar fi gestionarea prețurilor la energie și alimente. Documentul ar avea în vedere prevederile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Programul de guvernare nu este unul nou. Am analizat tot ceea ce s-a realizat din vechiul program şi am asigurat partea aceasta de continuitate şi coerenţă împreună cu PNRR”, a spus premierul desemnat.
De altfel, programul păstrează teme controversate în fosta coaliție, când USR a deținut Ministerul Justiției, cum ar fi desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Miniștrii propuși de Nicolae Ciucă vor fi audiați în comisiile de specialitate marți. Plenul reunit al Parlamentului se va reuni pentru vot miercuri, la ora 12:00.
Lista miniștrilor propuși de Nicolae Ciucă:
PNL:
Dan Vîlceanu – la Ministerul Finanţelor Publice;
Marcel Boloş – la Ministerul Transporturilor;
Lucian Bode – la Ministerul de Interne;
Alina Gorghiu – la Ministerul Justiţiei;
Bogdan Aurescu – la Ministerul de Externe;
Cătălin Predoiu – la Ministerul Apărării Naţionale;
Virgil Popescu – la Ministerul Energiei;
Florin Roman – la Ministerul Economiei;
Mircea Fechet – la Ministerul Agriculturii;
Robert Sighiartău – la Ministerul Cercetării;
Nelu Tătaru – la Ministerul Sănătăţii;
Raluca Turcan – Ministerul Muncii;
Sorin Cîmpeanu – la Ministerul Educaţiei;
Bogdan Gheorghiu – la Ministerul Culturii;
UDMR:
Kelemen Hunor – vicepremier;
Hegedus Csilla – la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;
Cseke Attila – la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi a Administraţiei;
Tanczos Barna – la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
Novak Eduard – la Ministerul Tineretului şi Sportului.