Cum arată „România normală” la o lună de guvernare

A trecut o lună de la preluarea guvernării de către PNL. Am spus mereu că politicile publice, fie ele de stânga sau de dreapta, trebuie să fie în beneficiul direct al oamenilor şi că nimeni nu trebuie judecat pentru apartenenţa politică. Din această perspectivă, auzim mult prea des formularea -”PSD şi noi, ceilalţi”, în condiţiile în care un Guvern este al tuturor românilor.

Aşadar, o lună cu un Guvern de dreapta, cu un Guvern care reprezintă ”România normală”. La un bilanţ scurt, nu putem să nu constatăm că avem prea multă gălăgie politică şi un Executiv care s-a remarcat doar prin acuze şi plângeri de la tribuna oficială. Poate că cei de la PNL confundă Puterea cu Opoziţia şi încă nu au constatat că a conduce o ţară nu înseamnă să faci gălăgie, ci să iei efectiv măsuri pentru oameni.
Şi acum să trecem la măsuri. Într-o Românie ”normală”, Sănătatea şi Educaţia nu reprezintă priorităţi. Este declaraţia ministrului Finanţelor, Florin Cîţu. În consecinţă, au început şi primele măsuri în Sănătate, Guvernul Orban demiţându-l pe managerul Spitalului Judeţean Timiş, un profesor universitar cu rezultate notabile şi apreciat de angajaţi, pentru a-l înlocui cu un membru de frunte al PNL Timiş.
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, este şi cel care a decis că ţara noastră trebuie să aibă un deficit de 4%, recunoscând ulterior că ar fi putut ţine deficitul la 3%, cât estimase PSD, dar nu a vrut să o facă.
De altfel, Guvernul PNL se împrumută en-gros. În numai o lună de guvernare, PNL s-a împrumutat cu 8,2 miliarde de lei, iar BNR ”a ars” 1,2 miliarde de euro pentru a apăra leul de dezastrul în care PNL a aruncat România. Nici nu s-au aşezat bine pe scaunele guvernării, că liberalii trec la vânzarea celor mai valoroase active pe care le are România – Hidroelectrica şi CEC, iar sprijinul pentru producţia autohtonă, de la programele de susţinere ale agricultorilor şi până la Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea sunt deja istorie.
În ”România normală”, autostrăzile trebuie făcute de privaţi, ca să plătească ulterior tot românul de rând. În ”România normală”, salariul minim garantat nu trebuie să existe, iar pensionarii sunt ţinuţi într-o situaţie de nesiguranţă, fără garanţii clare în ceea ce priveşte creşterea punctului de pensie. În ”România normală”, programe precum ”Prima Casă”, ”Start-up Nation” sau ”Diaspora Start-Up” nu numai că nu reprezintă priorităţi, dar ar putea chiar dispărea.
În ”România normală” este ”normal” să avem evenimente precum cel de la Timişoara, unde au murit oameni otrăviţi, iar miniştrii PNL să îşi ţină telefoanele închise, sau cel din Portul Midia, unde mii de ovine au murit sub ochii autorităţilor, iar Guvernul Orban să nu aibă nici o răspundere.
Acesta este, pe scurt, bilanţul unei singure luni de guvernare şi mai avem încă 11 luni cu PNL la conducerea Executivului. Ce ziceţi, situaţia arată bine?
Natalia-Elena Intotero, deputat PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago