MESAGERUL HUNEDOREAN a publicat în februarie anul acesta declarațiile medicului veterinar Ghighi Bonea, consilier superior la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara, privind amenințările șefilor și cum este el hărțuit în instituție.
În conflict cu cel audiat
Bonea a fost băgat în mai multe comisii de disciplină, cu scopul de a-l face să plece din Direcție. La una dintre aceste comisii, reporterul MESAGERULUI HUNEDOREAN a vrut să asiste, dar președintele acesteia, Dragoș Popon, a refuzat accesul nostru la audieri. Președintele Popon a refuzat, deși am insistat că legea ne dădea dreptul să asistăm la lucrările comisiei, pentru că acestea sunt publice.
În aceste condiții, medicul veterinar Ghighi Bonea a transmis o petiție la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), cu nr. 10426 din 9.03.2022, în care solicită să i se spună dacă i-au fost încălcate drepturile și dacă a fost cercetat disciplinar în comisii fără să i se dea dreptul la apărare. Bonea a reclamat că membri ai comisiilor de disciplină se aflau în conflict de interese și că ei nu aveau dreptul să facă parte din comisii.
Iată ce răspund cei de la ANFP:
„Pe parcursul desfășurării procedurii de cercetare administrativă, ședințele comisiei de disciplină, respectiv ședințele membrilor comisiei de disciplină sunt publice numai la solicitarea sau acordul scris al funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară”. Ca atare, ședința comisiei de disciplină trebuia să fie publică, deci reporterul nostru avea dreptul să participe, pentru că Ghighi Bonea a cerut acest lucru.
Apoi, cei de la ANFP mai arată că membrii comisiilor respective aveau obligația să depună o declarație pe propria răspundere că nu sunt în conflict de interese cu cel audiat. Acum, ANFP verifică dacă procedura din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara a fost respectată în cazul audierilor lui Ghighi Bonea.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…