Categories: ActualitateFlash

Cum au fost înşelate patru case de amanet din Deva. Lanţuri de aur umplute cu plumb

Oana Mihnea

Angajaţii mai multor case de amanet din Deva au aflat pe pielea lor care este ultima noutate la capitolul înşelătorii. Ei au fost ţepuiţi de un cuplu de escroci din judeţul Călăraşi, care le-au lăsat amanet lanţuri de aur groase şi frumoase. Numai că lanţurile amanetate pe bani mulţi aveau un secret. Erau umplute cu plumb.
Lanţ greu de peste 83 de grame
Cuplul de escroci, Nelu Iordoc şi Mioara Georgevici, ambii din localitatea Valea Roşie, judeţul Călăraşi, s-au prezentat miercuri la o casă de amanet din municipiul reşedinţă de judeţ, spunând că au nevoie urgentă de bani, drept pentru care trebuie să-şi amaneteze lănţoiul de aur, în greutate de  83,81 de grame. Zis şi făcut. Lucrătoarea de la amanet, a cântărit lanţul, l-a verificat să fie de aur totul a părut în regulă, deci le-a oferit  celor doi 5.866 de lei. Escrocii au zis bogdaproste şi au plecat. Dar după un timp, cei de la amanet şi-au dat seama că nu era ceva în regulă cu lanţul respectiv. Când l-au cercetat mai atent, şi-au dat seama că acesta era umplut cu plumb. Mai exact, 48 de grame cântărea plumbul din interiorul zalelor.
Şi-a avertizat colegul despre escrocherie
Totuşi, inspirat, proprietarul casei de amanet şi-a atenţionat şi un prieten, care are şi el o casă de amanet despre faptul că ar fi posibil să fie şi el vizitat de cei doi: Şi în acelaşi timp, a anunţat Poliţia. Aşa s-a şi întâmplat, că la distanţă de maximum o oră, cuplul de escroci a ajuns la al doilea „obiectiv“, cu un alt lanţ de plumb îmbrăcat în aur, la fel de greu. Numai că de data asta li s-a înfundat. Fata de la amanet i-a ţinut de vorbă, exact cât trebuia ca să vină poliţiştii să pună mâna pe ei.
Nici jumătate din bani n-au fost recuperaţi
Potrivit agentului de poliţie Laura Bradu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara, ieri, poliţiştii deveni au mai primit două reclamaţii, care îi vizau tot pe cei doi. Alte două case de amanet din oraş au fost înşelate prin aceeaşi metodă, lăsându-le amanet două lanţuri de aur umplute cu plumb, pentru 12.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat doar în proporţie de 40 la sută şi a fost restituit persoanelor păgubite.
Cei doi escroci au fost duşi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa au dispus cercetarea lor sub control judiciar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago