Cum au lucrat deputaţii hunedoreni în acest mandat (II)
Astăzi vom prezenta activitatea în cifre a încă patru deputaţi din judeţul Hunedoara, Laurenţiu Nistor (PSD), Mariana Câmpeanu (PNL), Cristian Resmeriţă (PSD) şi Gheorghe Firczak (Uniunea Culturală a Rutenilor din România). Un alt deputat, Viorel Arion, a demisionat din Parlament, după ce a câştigat alegerile locale din municipiul Hunedoara.
Laurenţiu Nistor a luat cuvântul în 52 de şedinţe din Camera Deputaţilor, de 56 de ori. Are la activ 51 de declaraţii politice, a participat la 41 de propuneri legislative şi a înregistrat 10 întrebări şi interpelări. De asemenea, a semnat pentru 12 moţiuni.
În patru ani de mandat, deputatul PSD Cristian Resmeriţă a acumulat, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, nouă luări de cuvânt, şapte declaraţii politice, 44 de propuneri legislative, 47 de interpelări şi întrebări şi a semnat pentru 10 moţiuni.
Mariana Câmpeanu (PNL) şi-a făcut timp şi de Parlament, deşi deţine şi funcţia de ministru al Muncii. Astfel, aceasta a luat cuvântul în Parlament de 41 de ori, are 28 declaraţii politice, 11 propuneri legislative, iniţiate împreună cu alţi colegi, 30 de întrebări şi interpelări şi a contribuit la realizarea a şase moţiuni.
În fine, Gheorghe Firczak se prezintă astfel în mandatul 2008-2012: 24 de luări de cuvânt, patru declaraţii politice şi 13 propuneri legislative iniţiate. (S. Popa)