Categories: Actualitate

Cum au murit cei doi mici alpinişti în Retezat

 

Natalia Bumbac

Cei doi copii decedaţi în 22 aprilie în Munţii Retezat, Dor Geta Popescu (foto stânga) şi Erik Gulacsi (foto dreapta), de 13 şi 12 ani, în urma unei avalanşe, nu aveau nici o şansă de supravieţuire. Leziunile pe care le-au suferit după ce au alunecat printre stânci erau incompatibile cu viaţa. Ieri, medicii legişti de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SJML) Hunedoara au efectuat necropsia celor două trupuri, stabilind cauzele morţii lor.
„Nu erau asiguraţi”
„Cauzele decesului celor doi copii sunt traumatismele cranio-cerebrale cu fracturi iradiate la bază care au dus la hemoragie meningo-cerebrală. Alte fracturi cerebrale nu aveau. În astfel de condiţii, decesul se produce în scurt timp de la lovire”, a precizat medicul primar legist Dan Mărculescu, şeful SJML Hunedoara. Trupurile celor doi copii au fost recuperate de pe crestele munţilor abia o doua zi, în 23 aprilie, de un grup de salvamontişti, la acţiune participând şi salvamontistul Sorin Sanda. Conform declaraţiei acestuia, Dor Geta şi Erik au căzut de la aproximativ 200 de metri înălţime, zdrobindu-se de stânci. „Copiii nu erau legaţi cu coardă, nu aveau căşti. Erau îmbrăcaţi în costume potrivite, dar din punct de vedere tehnic nu erau asiguraţi. Au căzut printre stânci aproximativ 200-250 de metri de la locul unde au declanşat avalanşa, până la platforma din Căldarea Berbecilor. Dacă erau legaţi, cădeau maximum 10 metri, poate sufereau o fractură două, dar în nici un caz nu mureau. (…) Avalanşa nu a fost aşa de puternică încât să nu fi putut ieşi”, a explicat Sorin Sanda. Acesta a mai arătat că avalanşa a fost declanşată de grupul din care făceau parte cei doi copii.
În accidentul montan a fost rănit tatăl fetei decedate, Ovidiu Popescu, în vârstă de 54 de ani, acesta fiind internat în spitalul din municipiul Hunedoara. Potrivit managerului unităţii medicale, Radu Budae, bărbatul a fost externat ieri, pe propria răspundere, dar nu înainte ca medicii să se convingă, pe bază de investigaţii, că nu are afecţiuni care să-i pună viaţa în pericol.
Moment greu pentru salvatori
Avalanşa din Retezat care a curmat viaţa celor doi copii, campioni de nivel mondial în alpinism, s-a produs sâmbătă, 22 aprilie, în zona Bucura – Peleaga, în locul denumit „Căldarea Berbecilor”. Aceştia se aflau într-o expediţie montană de antrenament, împreună cu taţii lor şi alte trei persoane, tot grupul fiind surprins de avalanşă. Primii care au sărit în ajutorul victimelor au fost membrii unui grup de 52 de persoane, de la şcoala de ghizi Christian Adventure, care se aflau pe munte. De altfel, cele două grupuri s-au intersectat în ascensiunea montană şi o porţiune din traseu au parcurs-o împreună, dar la un moment dat, grupul din care făceau parte cei doi copii s-a îndreptat pe un alt traseu. Cătălin Berenghi, coordonatorul grupului de 52 de persoane, a redat pe pagina sa de Facebook tot firul acţiunii de la producerea avalanşei, până la salvarea victimelor care au supravieţuit. Acesta a mai spus că momentul cel mai greu a fost să-i convingă pe părinţi să se despartă de copiii lor care au pierit pe munte, neexistând posibilitatea ca trupurile lor să fie preluate în acea zi, fiind recuperate a doua zi de salvamontişti.
Ambii copii decedaţi în Munţii Retezat erau pasionaţi de alpinism, fiind deţinătorii unor recorduri mondiale în ascensiuni montane.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

14 ore ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

3 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

3 zile ago