Consilierul local PSRo din Deva, Florin Mureşan (foto), s-a trezit, ieri, că cineva a depus, în locul lui, la primărie, demisia sa din partid. Mureşan a trebuit să se dezmeticească după ce i s-a adus actul înregistrat la Centrul de Informare a Cetăţeanului (CIC), ieri dimineaţă. Diversiunea nu a funcţionat însă şi totul s-a aflat în scurt timp.
De fapt, ce s-a întâmplat? Florin Mureşan susţine că, în urmă cu câteva luni, toţi aleşii locali ai partidului au fost obligaţi de liderul judeţean al organizaţiei să-şi scrie demisia din PSRo, astfel încât la o adică, să poată fi daţi afară mai uşor.
„Intenţionez să aflu tot adevărul. Colegul meu de partid şi de consiliu local, Daniel Muntean, a depus demisia mea la CIC. Le-a spus celor de acolo că eu nu mă pot prezenta să depun demisia. Voi vedea ce pot face legal în acest sens. Nu e normal, într-o ţară democratică, să fii constrâns să faci anumite lucruri. Nu trebuie să trăim cu o sabie deasupra capului. Dacă tot se practică asemenea lucruri, cine e responsabil, să plătească. Pe mine nu m-a întrebat Răzvan Mareş, înainte de şedinţa de azi (n.r. ieri), cum voi vota. Dar în momentul în care am văzut că au depus demisia mea din partid, atunci m-am decis să votez pentru schimbarea lui Răzvan Mareş din funcţia de viceprimar”, a declarat consilierul PSRo Florin Mureşan pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
„Îl voi acţiona în instanţă pe cel care a depus demisia mea la Primărie. Deocamdată, ştiu că Daniel Muntean (n.r. consilier local PSRo Deva) a depus-o”, a adăugat Mureşan. Potrivit legii, un asemenea lucru este aspru sancţionat, având în vedere că Florin Mureşan nu şi-a dat acordul ca demisia lui din partid să fie depusă la primărie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…