Între 13 iunie și 16 iunie a avut loc o întâlnire a profesorilor din Europa găzduită de Franța la Centrul Național de Educație din Poitiers. Acolo au participat 19 țări și 45 de profesori, iar tema discuției a fost „Educație de calitate și starea de bine la școală”.
Vizita la o școală rurală
„Profesorii au observat sistemul educațional francez și modul în care această temă este pusă în practică. Au fost patru zile de activități în Institutul de Studii Avansate în Educație și Formare în Chasseneuil du Poitou (lângă Poitiers). Reprezentații țărilor participante și-au prezentat modul în care aceștia interacționează cu elevii lor oferindu-le o stare de bine sau cum se simt ei în cadrul școlii lor. Institutul francez a prezentat profesorilor cum vede Comisia Europeană această problemă a stării de bine și ce urmează să fie schimbat la nivel european, cum pot fi elevii ajutați de către profesori în situații mai delicate sau ce înseamnă sănătatea mentală în raport cu starea de bine ce poate fi adusă la clasă.
S-a adus în discuție și o metodă de crearea a unei stări de bine atât pentru profesori cât și pentru elevi referindu-se la un anume tip de respirație, care pe termen lung poate avea efecte benefice pentru organism. O altă activitate a fost vizita la o școală primară dintr-o zonă rurală de lângă Poitiers. Participanții au putut observa modul de lucru al profesorilor cu elevii lor dar și spațiile destinate învățării. Vizita la un Atelier Canope, acesta este un operator al Ministerului Educației Naționale și Tineretului. Misiunea este formarea pe tot parcursul vieții, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, a competențelor digitale și de mediu.
Această vizită de studiu a dat posibilitatea profesorilor să înceapă noi colaborări pentru a scrie pe viitor proiecte Erasmus. Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale din România a avut două locuri disponibile pentru acest eveniment. Din aplicațiile depuse de profesori, județul Hunedoara a avut ca reprezentat pe profesoară Mirela-Adriana Costan, de la Școala Gimnazială Zam. (A.Năstase)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…