Cum își umilește subordonații directoarea adjunctă de la AJOFM
Sorina Popa
MESAGERUL HUNEDOREAN vă arată în continuare o situație extrem de gravă, în care se găsesc angajați ai Agenției Județene Pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara.
În Comisia de disciplină
Totul din cauza directoarei adjuncte, Alina Miheț (foto), din cauza căreia mai mulți salariați de acolo au venit la noi la redacție și și-au spus păsurile. Este vorba de jigniri, urlete, demisii, una peste alta o situație tensionată care trebuie să se soluționeze în cel mai scurt timp, dacă nu pușcă ea singură.
Dar despre ce este vorba? De ce sunt nemulțumiți angajații de aici?
Redăm în continuare câteva dintre declarațiile lor, nu înainte de a preciza că Alina Miheț a fost în Comisia de disciplină a Agenției Naționale, unde a ajuns după ce au fost făcute mai multe sesizări vizavi de comportamentul ei abuziv ca directoare adjunctă.
„Este o situație tensionată de ani mulți. Doamna nu se pricepe la nimic când vine vorba de postul ei. Au mai fost și alți directori la noi, dar au învățat câte ceva, chiar dacă atunci când au ajuns pe post nu știau nimic. Femeia asta stresează angajații, ne cere situații care nu folosesc la nimic și nimănui, doar așa, să se afle în treabă. O dată, într-o iarnă, ne-a trimis să ștampilăm niște documente, la o altă instituție, iar când i-am spus că nu e nevoie să facem asta ne-a spus răspicat: Mergeți, că așa vreau eu!”. Sunt mulți colegi care au ales să părăsească instituția din cauza ei. De atâția ani lucrează aici dar nu știe nimic. Doar ia banii. Ea pleacă din timpul serviciului, și se întoarce la finalul programului. De când a venit aici sunt numai probleme din cauza ei. Nu se poate lucra cu ea”, spune un angajat al AJOFM Hunedoara.
„În timpul ședințelor pe care le avem cu colegii ne umilește, deși nu are dreptate. Dar, pentru că spune că e șefă, consideră că își permite să vorbească urât cu noi și să creeze o stare tensionată. Unele colege plâng și au făcut depresii din cauza ei. Nu știm cine o susține, dacă e susținută politic, dar dacă este așa este grav. Oare nimeni nu se gândește la angajații de aici, la faptul că suntem noi, toți, și ea”, a declarat un angajat nemulțumit din AJOFM Hunedoara.
„De la început, de când a venit în Agenție au fost probleme cu ea. Jignește angajații, asta ca să nu se vadă că habar nu are să-și îndeplinească sarcinile de serviciu. Până acum nu a avut nimeni curajul să o reclame, deoarece fostul director executiv, Fara ne-a amenințat. Nu poți lucra când ești mereu umilit și exact asta face doamna Miheț. Stăm la serviciu cât este nevoie, venim și în weekend-uri dacă e nevoie, când e mult de lucru. Directoarea adjunctă însă nu a stat niciodată. Din cauza acestei situații tensionate lumea pleacă din firmă. Se îmbolnăvesc, iar ca să nu mai lucreze cu ea renunță la post și se mută”, spune un alt salariat al AJOFM Hunedoara.
Contactă, directoarea adjunctă a AJOFM Hunedoara, Alina Miheț, a declarat că are Covid și că nu se poate concentra să ne dea o declarație. Cu toate că am insistat, și i-am lăsat câteva zile să-și revină și să fie în stare să ne spună câteva cuvinte, acest lucru nu
s-a întâmplat.