Cum ne face statul român nostalgici ceauşişti…

Conferenţiarul universitar Augustin Ioan este arhitect şi unul dintre puţinii preocupaţi de filosofia arhitecturii. Cu ceva timp în urmă, în Dilema veche, s-a referit la faptul că în România ultimilor 20 de ani, nu a fost construită nici o clădire administrativă notabilă. Toate sunt fie clasicele sedii pătrăţoase ale lui Ceauşescu, fie clădirile de patrimoniu, datând din diferite epoci, din Renaştere şi baroc, în cazul Transilvaniei, sau în stil neo-brâncovenesc, în celelalte regiuni. Vă reamintesc, nu că nu s-ar mai fi construit sedii de primării prin ţară, este vorba însă de clădiri notabile, una de importanţa actualului sediu al Consiliului Judeţean Hunedoara de pildă, categoric originală şi valoroasă în sine, dă şi personalitate oraşului.
Săptămâna trecută, am văzut la televizor un interviu pe care l-aş putea plasa în aceeaşi serie logică cu declaraţia lui Augustin Ioan (arhitect care este oricum, numai comunist nu…). Un inginer hidrotehnist, pensionar după aparenţe, spunea că toate marile lucrări de hidroamelioraţii, marile baraje hidroenergetice au fost construite înainte de 1989. După, spunea el, s-au făcut doar cârpeli. Este adevărat, afirma domnul cu pricina, se făceau toate astea în timp ce românii sufereau de frig şi foame, dar dacă astăzi aveam apă curentă şi energie electrică (furnizate, nu-i aşa, de „băieţii deştepţi”…), asta este pentru că cineva, atunci, a construit obiectivele cu pricina.
Stau şi mă întreb – noi, cei care am sperat că vom putea urma exemplul restului Europei, pentru care capitalismul a însemnat bunăstare, o societate aşezată, performantă, cum de am ajuns să privim admirativ la „ctitorii” ceauşiste, aşa cum se uită contemporanii la piramidele egiptene, întrebându-se cum de le-au făcut ei, atunci, cu tehnologia primitivă de care dispuneau. Mi-e şi teamă să mă întreb dacă România lui Băsescu şi Boc ar putea construi un baraj ca acela de pe Râul Mare, de exemplu? Ar mai fi meseriaşi? Am mai şti să-l proiectăm? Dar o turbină?
Sunt întrebări de o gravitate extremă, care dau măsura capabilităţii tehnologice României de astăzi. Atenţie, medicii părăsesc în masă ţara, olimpicii mult-lăudaţi sunt pe la Harvard, Cambridge sau Massachussetts Institute of Technology. Unica autostradă care duce de undeva până altundeva, respectiv de la Bucureşti la Piteşti sau invers, a fost construită tot pe vremea comunismului. Cu ce argumente am putea să-i combatem pe cei ce fac aceste afirmaţii, absolut corecte?