Cum pot hunedorenii să participe la slujba de Paşti
Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian şi subprefecţii Oana Andreea Biriş şi Szell Lorinczs-au întâlnit ieri au avut ieri cu Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, la care a participat şi Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Întâlnirea a avut loc la Episcopia Devei şi Hunedoarei şi au fost discutate modalităţile prin care, în zilele Sfintei Sărbători de Paşte şi până la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (7 mai 2021), slujbele religioase în bisericile hunedorene să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă sanitară pentru credincioşi şi pentru slujitorii Bisericii. Împreună, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi ai Instituţiei Prefectului vor transmite locuitorilor judeţului Hunedoara informaţii şi recomandări privind participarea la Sfintele Slujbe. Totodată, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis clericilor îndrumări privind slujbele care vor fi săvârşite în această perioadă, în condiţiile stării de alertă. Astfel, Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcaşul de cult; purtarea obligatorie a măştii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura şi nasul; asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane, în interior, şi 1,5 m între persoane, în exterior. Pentru evitarea deplasărilor şi aglomerărilor, se recomandă credincioşilor să participe la sfintele slujbe săvârşite la unităţile de cult de care aparţin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).Reamintim că, potrivit art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20.00-5.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase. (A. Năstase)