Actualitate

Cum se „îngrașă” contul de pensii Pilon II și cum pot fi retrași banii strânși, fără plata impozitului pe venit

În august 2024, Pilonul II de pensii private obligatorii din România a înre­gistrat o creștere semnificativă, potrivit datelor furnizate de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). În acea pe­ri­oa­dă, 8,2 milioane de români dețineau conturi active în acest sistem. Con­tribuțiile totale virate către Pilonul II au ajuns la 103,4 miliarde de lei, ceea ce a condus la creșterea activelor nete administrate de fondurile de pen­sii la 148,4 miliarde de lei, scrie stiripesurse.

A crescut contribuția
Pilonul II a fost lansat în 2008 și funcționează prin redirecționarea unei părți din contribuțiile sociale ale an­ga­jaților către fonduri private de pensii administrate de companii specializate. Inițial, contribuția a fost de 2% din venitul brut, crescând treptat la 3,75% în 2020 și la 4,75% în 2024. Acest sistem se adresează în principal per­soa­nelor sub 35 de ani, înscrise auto­mat, dar și celor între 35 și 45 de ani care pot opta voluntar. Sumele acu­mu­late sunt investite, iar randamentele obținute contribuie la suplimentarea pensiei publice.
Unul dintre avantajele cheie ale Pilonului II este randamentul mediu anual de 8,01%, depășind rata medie a inflației de 4,37%. Până acum, fon­du­rile de pensii au generat un câștig net de 47,8 miliarde de lei, din care 2,8 miliarde de lei au fost deja plătiți către 193.000 de beneficiari și moștenitori.
Conform datelor publicate de Money.ro, citate de Ziare.com, doar un sfert dintre participanții la Pilonul II au acumulat sume semnificative, în timp ce media deținute de cei 8,2 milioane de români este puțin peste 17.000 de lei. Există o disparitate uriașă între con­turi, cel mai mare având 2,5 milioane de lei, în timp ce alte conturi au sume simbolice, de doar 1 leu. De asemenea, 70% din activele totale sunt deținute de un sfert dintre participanți, în spe­cial angajați cu venituri mari, în timp ce 20% dintre participanți au sume sub 1.350 de lei. Contribuția medie lunară la Pilonul II este de 383 de lei, însă exis­tă variații în funcție de regiune. De ex­em­plu, angajații din București con­tri­buie cu aproximativ 529 de lei pe lună, iar cei din Cluj și Timiș au contribuții similare. În prima jumătate a anului 2024, suma totală acumulată în Pilonul II a ajuns la 143 de miliarde de lei, re­prezentând o creștere de aproape o treime față de aceeași perioadă a a­nului anterior.

Avantaje fiscale
În prima jumătate a anului 2024, apro­ximativ 29.000 de persoane și-au retras economiile din Pilonul II, fie pen­tru că au atins vârsta de pensionare, fie din cauza invalidității sau decesului. Po­trivit datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și analizate de Economica, suma medie plă­tită beneficiarilor în această pe­rioadă a fost de aproximativ 20.000 de lei. Această valoare reprezintă o creș­tere de 45% față de 2021, anul în care numărul retragerilor a început să creas­că semnificativ, conform ana­li­zelor publicate de studiifinanciare.ro. Participanții pot alege să retragă fondurile fie integral, fie eșalonat pe o pe­rioadă de până la 5 ani, însă ma­jo­ritatea preferă retragerea integrală. Mihai Bobocea, reprezentant al Aso­ciației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), reco­man­dă totuși retragerea eșalonată, deoa­rece aceasta oferă avantaje fiscale. Există un plafon neimpozabil de 3.000 de lei lunar, care include atât pensia publică, cât și pensia privată. Astfel, pentru primele 3.000 de lei din aceste venituri nu se plătește impozitul pe venit de 10%.
Fondurile acumulate prin Pilonul II sunt investite, în principal, în titluri de stat, dar și într-o proporție mai mică în acțiuni, oferind un randament anual de 7-8%, care depășește rata inflației. Con­form legislației actuale din România, su­mele acumulate în con­turile Pilonului II pot fi retrase în trei situații principale, pre­vă­zute de Legea 411/2004 și Nor­ma ASF nr. 27/2017, după cum explică APAPR:
1. Pensionare pentru limită de vârstă: Odată ce participantul ajunge la vârsta legală de pensionare și primește de­ci­zia de pensionare din sistemul public, poate solicita retragerea sumelor din contul Pilonului II.
2. Pensionare pentru invaliditate: Dacă un participant primește decizia de pensionare pentru invaliditate, indi­ferent de grad, acesta poate accesa fondurile acumulate înainte de vârsta standard de pensionare, în funcție de decizia din sistemul public de pensii.
3. Decesul participantului: În cazul decesului, fondurile din contul Pilonului II sunt transferate către moștenitorii legali sau testamentari, care pot be­neficia de sumele acumulate.
Aceasta reprezintă o modalitate fle­xibilă prin care banii din Pilonul II pot fi accesați în diverse situații, oferind parti­cipanților un plus de securitate fi­nanciară. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura