Cum se poate schimba situaţia în comuna Certeju de Sus datoritã Deva Gold

Oana Mihnea

Faptul că primăriile de la noi din judeţ nu au bani destui pentru a-şi realiza obiectivele este un lucru bine cunoscut. Şi comuna hunedoreană Certeju de Sus se confruntă cu greutăţi financiare, dar totuşi, există o oază de speranţă, cunoscută sub numele de Deva Gold.
În vremea când fosta exploatare minieră de la Certeju de Sus era în funcţiune, primăria încasa din impozitul pe salarii ale angajaţilor o sumă destul de frumuşică, extrem de benefică bugetului local. Odată cu închiderea minei, veniturile au scăzut de 10 ori. „Atunci, erau 850 de angajaţi şi încasam 150.000 lei pe lună, numai din impozitele pe salarii, dar după ce s-a închis exploatarea, mai încasăm doar  vreo 15.000 de lei, de la cele câteva firme care funcţionează pe raza comunei noastre. În momentul de faţă, sunt la noi în comună patru firme cu mai mult de cinci angajaţi. De fapt, tot Deva Gold deţine grosul de angajaţi, ei având deja aproximativ 180 de salariaţi. În total, la nivel de comună avem la ora actuală în jur de 250 de salariaţi. Sunt convins că, o dată ce investiţia societăţii Deva Gold va demara, lucrurile se vor schimba mult în bine pentru noi. Având în vedere că minimum 80 la sută dintre cei care au depus cereri de angajare vor ajunge să lucreze la compania respectivă, cred că ne vom întoarce la situaţia din trecut, dinainte de a se închide mina şi primăria va putea încasa în jur de 150.000 de lei pe lună, numai din impozitele pe salarii“, a declarat Petru Cîmpian, primarul comunei Certeju de Sus. Mai mult decât atât, primarul a  adăugat că oamenii din comună nu contenesc să vină la primărie, interesaţi fiind de începerea lucrărilor, deoarece îşi doresc foarte mult să muncească pentru a avea un trai mai bun. Rata şomajului în comună este aproape de 20 de procente, de aceea, mulţi dintre tinerii din zonă sunt nevoiţi să plece pe timp de vară la muncă în străinătate. Pentru aceştia, un serviciu aproape de casă ar fi mai mult decât o binecuvântare.
Exploatarea zăcământului de la Certeju de Sus va fi una de suprafaţă şi este estimată să dureze 18 ani. De pe cele 452 de hectare, se estimează că se vor extrage în fiecare an peste 10 tone de aur şi de argint. Eldorado Gold, compania care deţine 80 la sută din acţiunile Deva Gold, vrea să investească la Certeju de Sus 270 de milioane de dolari.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

o zi ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

o zi ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

o zi ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

o zi ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

o zi ago