Cum trece firma mică prin criză, fără Boc, dar cu Irinel…

Uneori, e mai uşor să-ţi dai cu părerea aşa, la nivel macro. E mai greu să ai pulsul real al străzii. Se mai întâmplă să-l afli inopinat, poate nu neapărat cu valoare generalizatoare, dar totuşi relevantă, tocmai prin apariţia ei neprovocată.
Concret, am purtat o discuţie de vreo 10 minute cu proprietarii unei mici afaceri din centrul Devei. Nu-mi sunt prieteni, le sunt client cu totul ocazional, conversaţia a pornit de la o simplă întrebare – cum vă merge afacerea? Am intuit răspunsul după figurile lungi ale proprietarilor, care l-au anticipat. „Cum să meargă, prost, ce, mai merge ceva bine în ţara asta?” Dar Emil Boc spune că ţara merge spre bine… am supralicitat. „Poate merge, dar pentru el… pentru ei…” a sosit răspunsul, acest „ei” lăsând loc de multe interpretări. „Ne chinuim aici, în timp ce la vârf nu se face nimic. Şi în timpul ăsta, vedem la televizor ştiri cu Oana Zăvoranu şi Pepe, cu Irinel Columbeanu şi cu Monica… Ce, de ăştia ne arde nouă acum… Ce treabă avem noi cu ei, că abia-abia o tragem, ne-am şi gândit de câteva ori să renunţăm… ”
Dialogul este din România reală. Se vede de la o poştă că percepţia publică diferă de festivismul oficial, iar televiziunile care îşi fac socoteala că dau lovitura cu reportaje interminabile despre Pepe şi Oana sau Irinel şi Monica nu fac decât să enerveze.
Un alt cunoscut de-al meu, rămas din toamna trecută în şomaj pe motiv de întrerupere a lucrărilor la firma de construcţii unde lucra, a intrat de câteva zile în şomaj fără plată, pentru că firma nu şi-a reluat lucrările, cu toate că timpul este bun – cauza: nu intră banii europeni, pentru că nu le este asigurată cofinanţarea din partea Guvernului! Omul nu mai are încredere în nimeni, dar în primul rând, spune că nu-l mai suportă pe Boc! „Oricine să vină, chiar şi de la ei, numai pe Boc să nu-l mai văd!” îşi spune el păsul, încrâncenat. Nu-i mai pasă nici de asumări de răspundere, nici de încălcări ale democraţiei – e de părere că nu se poate face nimic, că în ţara asta nu se mai respectă nimic! L-ar vrea pe Ceauşescu înapoi, să-i ajungă banii şi să aibă unde să lucreze. Nici măcar de la fotbal nu mai are bucurii…
Cei maximum 15 la sută băsescieni entuziaşti, gata probabil să voteze, dacă li s-ar cere, evacuarea Opoziţiei din Parlament sau interzicerea tuturor partidelor în afara PDL, sunt gata să justifice şi închiderea spitalelor aşa, pompieristic, sub sloganul „reforma sistemului sanitar”, harababura din educaţie pe care nici măcar funcţionarii PDL n-o mai înţeleg – pe faţă spun ca partidul, dar în particular au ajuns să fie sătui de protestele colegilor lor, între care la un moment dat se vor întoarce, pentru că istoria arată că chiar şi cea mai aspră dictatură până la urmă se termină!