Cum vrea primarul Bobouţanu să atragă mai mulţi turişti la Castel

Sorina Popa

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a declarat că primăria a depus la ADR Vest o fişă de pro­iect de investiţie. Castelul are nevoie de in­ves­tiţii, de unde şi noua abordare a adminis­traţiei din municipiul de pe Cerna.

Pentru dezvoltarea întregului oraş
“Fişa de investiţii va fi evaluată până cel târziu la 31 august 2020, iar după ce va fi selectată vom face o nouă cerere de finanţare pentru o nouă investiţie la Muzeul Castelul Corvinilor. Proiectul pentru care solicităm finanţare este (<<Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – ansamblul arhitectural Castelul Corvinilor>>), care vizează restaurarea, con­solidarea şi amenajarea Castelului Corvinilor în scopul dezvoltării integrate a municipiului Hunedoara în domeniul pa­tri­moniului cultural, economic”, a spus edilul şef al Hune­doarei. Urmare a acestui proiect major de investiţie, ne aştep­tăm ca numărul turiştilor care vor vizita Castelul Corvinilor şi implicit municipiul Hunedoara va creşte cu aproximativ 400.000 faţă de anul anterior depunerii cererii de finanţare. Până în prezent, proiectul a primit o finanţare europeană de 5 milioane de euro (aceasta fiind suma maximă pe care o puteam solicita), lucrările de rea­bilitare fiind în plină des­făşurare la Cas­telul Corvinilor”, a declarat pri­marul Dan Bo­bouţanu.

Buget de 17 milioane de euro
Pentru exerciţiul financiar 2021-2027, pro­iectul prevede următoarele inter­venţii: restaurare fresce interioare şi exterioare care nu au făcut obiectul Contractului de Finanţare nr. 3/09.05.2017 (POR 2014-2020); restaurarea Curţii Husa­rilor, care cuprinde zidul de incintă, turnul circular de apărare, clădirile administrative – dintre care una găzduieşte Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara, turnul rectangular de apărare; realizare lapidariu exterior; ame­najarea peisagistică a Curţii husarilor; extinderea sistemului de supraveghere video; realizare Parc etnografic „ŢINUTUL PĂDURENILOR”, la intersecţia Străzilor Voinii, Castelului şi Constantin Bursan, în grădina din spatele Casei Breslelor; realizare parc tematic medieval.
Bugetul eligibil estimat total al investiţiei este de 17.850.000 de euro, respectiv 86.247.630 de lei. „Castelul Corvinilor este, fără îndoială, cel mai important obiectiv turis­tic din municipiul nostru şi principalul motor economic al zo­nei. De aceea facem tot ce ne stă în putinţă ca să continuăm reabilitarea lui şi să atragem şi mai mulţi turişti în Hunedoara. În exerciţiul financiar 2021-2027 ne dorim să atragem cele 17 milioane de euro – maximul posibil – ca să îi dăm Castelului Corvinilor strălucirea pe care o merită”, a spus Dan Bo­bouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • primare!
    ocupate de oras sa imbunatatesti calitatea vietii cetatenilor

    de ex.fa piata care acum e o mizerie!

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago