Sport

„Cupa Călanului” la minifotbal, o nouă competiţie destinată amatorilor

În oraşul de pe malul Streiului a debutat la finele săptămânii trecute „Cupa Călanului”, o competiţie de minifotbal destinată amatorilor. Timp de două luni, trei echipe din oraş şi alte trei din satele limitrofe Călanului se vor lupta pentru un trofeu şi un loc la faza finală a Cupei României la minifotbal.

Şase echipe se înfruntă pe sintetic timp de două luni
Întrecerea, organizată sub egida Federaţiei Române de Minifotbal, are loc la baza sportivă din apropierea stadionului „Victoria” din Călan, şi se va desfăşura în perioada 25 martie – 28 mai. Cele şase echipe înscrise sunt Haita, Ţărănuşii, Sentro, Dacii, Vulturii Strei şi Streisângeorgiu, ele urmând să joace fiecare cu fiecare timp de şase etape. Câştigătoarea va participa la faza naţională a Cupei României la minifotbal, care se va desfăşura între 7 şi 9 iulie, la Cluj. „Este primul eveniment de minifotbal organizat la Călan sub egida Federaţiei Române de Minifotbal. Ne bucurăm nespus că putem oferi câştigătoarei şansa de a participa la turneul final al Cupei României. Cred cu tărie că doar implicându-ne putem încet, încet, să mişcăm lucrurile şi să oferim noi viziuni şi oportunităţi comunităţii oraşului Călan. În vară vom organiza şi un campionat de minifotbal, sub egida Federaţiei Române de Minifotbal”, a spus Cristian Coroiescu, principalul organizator al competiţiei. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura