La finalul acestei săptămâni, Sala sporturilor din municipiul Deva va fi din nou gazda întrecerilor din cadrul tradiţionalei competiţii internaţionale, Cupa Cetăţii la gimnastică aerobică. Ca de fiecare dată, întrecerile de la Deva sunt cele care deschid sezonul competiţional la această disciplină sportivă, ediţia din acest fiind cea de-a XXII-a şi se anunţă foarte interesantă.
Pe lângă sportivii clubului gazdă şi-au anunţat participarea la întrecerile de la Deva reprezentanţi de la Şcoala Sportivă nr. 1 din oraşul Bălţi-Republica Moldova, trei cluburi din Arad, CSM; Universitatea şi Urania, UNEFS şi Triumf Bucureşti, Farul şi CSS 1 Constanţa, CSS Gimnis Iaşi, CSS Petroşani şi mai nou afiliatele secţii de la Honey Bears Bucureşti şi ACSM Dunărea Giurgiu. De asemenea, vor fi prezenţi şi componenţii loturilor naţionale de juniori şi seniori aflaţi în pregătire pentru Campionatele Europene din acest an.
LPS Cetate Deva este clubul organizator, în parteneriat cu DJST Hunedoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria municipiului Deva şi cu sprijinul Asociaţiei judeţene de gimnastică.
Competiţa se va desfăşura astăzi, vineri (antrenamentele oficiale), sâmbătă şi duminică, începând cu orele 10, intrarea spectatorilor fiind liberă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…