„Cupa Mărţişorului” la minifotbal
Cinci echipe de juniori E (copii născuţi în 2003-2004) din judeţul Hunedoara şi una din judeţul Cluj vor participa la ediţia I a „Cupei Mărţişorului” la minifotbal care va avea loc duminică, 9 martie, la Simeria.
Cele şase echipe invitate au fost împărţite în două grupe în cadrul cărora vor juca în sistemul fiecare cu fiecare, partide cu durata de două reprize a câte 25 minute, conform cu regulamentul de la juniori E. În grupa A se vor confrunta CFR Simeria, Aurul Brad şi CS Arieşul Mihai Viteazul (judeţul Cluj), iar în grupa B, faţă în faţă se vor afla formaţiile Universitatea Petroşani, Victoria Călan şi Dacia Orăştie. Cu siguranţă, toate echipele vor evolua cu ambiţia şi pasiunea specifice acestei categorii de vârstă, iar sufletul şi pasiunea „investite” în fiecare meci de micii fotbalişti şi antrenorii lor vor fi ingredientele unor înfruntări atractive şi spectaculoase. Primele clasate în fiecare grupă vor juca finala competiţiei, echipele situate pe locurile doi se vor înfrunta pentru medaliile de bronz în finala mică, iar cele de pe locurile trei se vor duela pentru clasarea pe poziţiile cinci şi şase. După disputarea meciurilor din grupe, înaintea finalelor, va avea loc un concurs de executare a penaltiurilor, cu participare a câte trei jucători din fiecare echipă. La acest „duel al nervilor tari”, jucătorul care ratează este eliminat din concurs, iar ultimul rămas în cursă va fi declarat câştigător. Competiţia este organizată de clubul CFR Simeria cu sprijinul autorităţilor locale, sufletul competiţiei fiind antrenorul Dorin Costea.
Programul competiţiei: ora 12.00, CFR Simeria – Aurul Brad şi Universitatea Petroşani – Dacia Orăştie; ora 13.00, CS Arieşul „Mihai Viteazul” – CFR Simeria şi Victoria Călan – Dacia Orăştie; ora 14.00, Aurul Brad – CS Arieşul Mihai Viteazul şi Universitatea Petroşani – Victoria Călan; ora 15.30, finala pentru locurile 5-6 (3A-3B); ora 15.30, finala mică pentru locurile 3-4 (2A-2B); ora 16.30, finala mare. (C. Marinuţ)