Competiţia de minifotbal, ajunsă acum la cea de a treia ediţie, s-a desfăşurat în Zona de agrement de la Râuşor, iar la întreceri s-au înscris şase echipe reprezentând comune din Ţara Haţegului, împărţite în două serii de câte trei formaţii.
Prima grupă a fost alcătuită din echipele din Râu de Mori, Sălaşu de Sus şi Sântămăria Orlea, iar cea de a doua din comunele Toteşti, Bretea Română şi General Berthelot.
După meciuri palpitante, trofeul le-a revenit celor de la Bretea Română, care, în partida decisivă, au învins, la limită, echipa din Sântămăria Orlea. Locul al treilea a fost cucerit de echipa din Toteşti, care s-a impus, în finala mică, la lovituri de departajare, în faţa celei din Râu de Mori.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…