Maximilian Gânju
Peste 250 de persoane vârstnice s-au întrecut la schi în staţiunea montană Straja, la Cupa Veteranilor. Ediţia cu numărul 41 a fost mai frumoasă ca oricând, iar vârstnicii s-au bucurat din plin de vacanţă. Mai ales că şi vremea a fost ideală pentru schiat, iar pârtiile, în condiţii excelente. Printre ei, s-a aflat şi o familie de chinezi stabilită în Petroşani, care vede în staţiunea turistică din Valea Jiului, secretul ce-i ţine ageri şi sănătoşi.
Momârlanul pe doage, amfitrionul întrecerii
Atracţia întrecerii din acest an a fost momârlanul pe doage, un băştinaş care în loc de schiuri, s-a dat pe pârtie cu doagele de la butoiul cu brânză. El a făcut pe amfitrionul manifestării şi i-a primit pe toţi veteranii veniţi la Straja, pentru a se întrece la cea mai veche competiţie de schi din ţară, destinată vârstnicilor. Cupa Veteranilor la schi a adunat laolaltă vârstnici din Bucureşti, Arad, Deva, de fapt, cam din toate zonele ţării. Cel mai tânăr concurent a împlinit 60 de ani, iar cel mai în etate, cum îi place să spună, are 88 de ani.
„Schiez de când mă ştiu şi nu puteam rata nici anul acesta concursul. Mai ales că Straja este lângă mine şi este un prilej să mă întâlnesc cu o mulţime de prieteni”, a spus Vasiliu Costache, 88 de ani, schior din Vulcan. Un alt schior din Deva, Vasile Naş, 75 de ani, participă încă din 1971 la întrecerea din Straja. E adevărat că abia după ani a şi putut concura la categoria vârstnicilor, dar cert este ca nu a ratat nici o ediţie.
O tradiţie reînviată
Un moment special l-a constituit şi întrecerea pe doage, adică schiatul pe scândurile folosite la construcţia butoaielor. Pe vremuri, momârlanii din Valea Jiului aşa coborau din munţii înzăpeziţi de la stâne. Unul dintre ei a vrut să reînvie tradiţia. „Ţin foarte mult la această tradiţie şi era pe cale să fie uitată. Aşa se cobora din munte, pe doage. Pe vremuri, nu erau schiuri sau când au apărut, nu le puteau cumpăra toţi. De aceea am vrut să facem o categorie în concurs, schiatul de doage”, spune Ioan Iosif Pop, momârlanul care, în lipsa unui concurent mai puternic, este specialist în schiatul pe doage. „Concurenţilor le-au fost oferite diplome şi premii la final, însă vreau să vă spun că nimeni nu a venit pentru ele. Ei văd în întrecerea veteranilor un prilej de a se reîntâlni, pentru ca toţi sunt prieteni şi vin la Straja şi de zeci de ani. Este o bucurie pentru ei să se vadă în fiecare an sănătoşi”, a declarat Emil Părău, unul dintre organizatorii competiţiei.
Chinezii care au „băut apa din Jiu”
Alături de temerari, a luat startul şi o familie de chinezi. Au venit în ţara noastră cu afaceri, s-au stabilit în Petroşani şi spun că iubesc Straja şi schiul. Afacerile merg rău, pentru că este criză, dar ei nu mai vor să plece, tocmai datorită frumuseţilor Văii Jiului. Au învăţat să vorbească româneşte şi „am băut apă din Jiu”, după cum spune o vorbă bătrânească din zonă, şi n-au mai putut pleca. Cei doi chinezi, soţ şi soţie, veterani şi ei, spun că în Straja au găsit secretul care-i face să fie sănătoşi şi ageri, iar schiatul pentru ei înseamnă o bucurie fără margini. Aproape în fiecare weekend, sunt întâlniţi în staţiune şi au fost imediat „adoptaţi” de veterani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…