Categories: Comunitate

Curs gratuit de expert accesare Fonduri Structurale și de Coeziune Europene la Biblioteca Județeană

Ieri a început la Bibilioteca Jude­țeană cursul de Expert Accesare Fonduri Structurale și de Coeziune Europene pentru a doua serie de cursanți din acest an.
Cu o durată de 40 de ore, este un curs de perfecționare care se adre­sează absolvenților de studii supe­rioare. Cursul este autorizat de către Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională, iar absol­venții, în urma unui examen, vor primi certificate de absolvire. “Prin acest demers, Biblioteca Județeană, cu spri­jinul Consiliului Județean Hunedoara, pune bazele conturării unui nucleu de specialiști în județul Hunedoara care să facă posibilă inițierea, finanțarea și derularea proiectelor necesare atin­gerii obiectivelor strategice regionale pentru dezvoltare 2021-2027, regiu­nea vest. Orizontul 2030 al acestei strategii care include și județul nostru este de a deveni un model de dezvol­tare sustenabilă, bazat nu doar pe creșterea economică, ci și pe plasarea culturii și creativității în centrul poli­ticilor de dezvoltare. Până la această dată, biblioteca noastră a livrat opt serii de curs, 125 de cursanți bene­fi­ciind de instruire în cadrul acestui curs. Dintre aceștia, în urma cola­bo­rării cu alte biblioteci din țară, 14 sunt din județul Constanța și opt din județul Ialomița”, susţine Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago