Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au decis în şedinţa de miecuri să amâne cu două zile pronunţarea în cazul deputatului Cristian Resmeriţă (foto), acesta din urmă contestând actul de incompatiblitate emis de Agenţia Naţională de Integritate. Un verdict în acest dosar ar urma să fie dat de către magistraţi peste două zile.
Deputatul din Lupeni, Cristian Resmeriţă este acuzat de ANI de conflict de interese, întrucât, în calitate de deputat, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar din Vulcan. Resmeriţă ar fi creat un prejudiciu de peste 50.000 de lei, suma reprezentând salariul încasat de fratele său pe perioada cât i-a fost consilier. Deputatul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, pentru a-şi exercita dreptul la apărare însă dosarul a ajuns în judecată, Resmeriţă contestând raportul de evaluare făcut de ANI.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…