Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de Apel Alba Iulia, instanță unde a ajuns dosarul de corupție.
Fără antecedente
Totodată, instanța de apel de la Alba Iulia a stabilit ca termen de pronunțare în dosar mijlocul acestei luni, după ce Gabriel Bașta a încheiat o înțelegere de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT- BT Hunedoara. Acordul a fost respins de instanța din cadrul Tribunalului Hunedoara pe motiv că pedepsele la care au convenit părțile, în baza acordului de recunoaștere a vinovăției, sunt situate la minimul inferior prevăzut de lege. ”Având în vedere perioada lungă de circa 4-5 ani, pe care s-au desfășurat presupusele activități ilicite, precum şi numărul mare de acte materiale- 41 acte materiale, instanța apreciază că atât pedeapsa, cât şi modalitatea de individualizare sunt prea blânde. Este adevărat că inculpatul este o persoană bine integrată social, nu are antecedente, însă aceasta este urmarea exercitării funcției publice în virtutea căreia se presupune că a săvârșit infracțiunile de luare de mită şi divulgarea informațiilor ce constituie secret de serviciu – aceea de lucrător în poliţie, într-o structură deosebit de importantă din punct de vedere al înfăptuirii justiției – Serviciul de Investigații Criminale, astfel că nu se poate, cu atât mai mult, aplica pedeapsa minimă. Totodată, se are în vedere legătura scopul săvârșirii presupuselor infracțiuni, de a îngreuna constatarea unor alte infracțiuni presupus a fi comise în cadrul unui grup infracțional organizat, caracterul de continuitate şi periodicitate al faptelor – se presupune că inculpatul încasa lunar o anumită suma de bani, ca o taxă de protecție”, se precizează în soluția Tribunalului Hunedoara. (M. Gânju)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…