Reamintim că Sorin Vasile Benegui, Anca Maria Murg şi Silviu Bruzlea au fost condamnaţi la câte 20 de ani de închisoare fiecare, fiind acuzaţi că au omorât în bătaie un tânăr de 18 ani. Incidentul s-a petrecut în urma unui scandal izbucnit la o discotecă din comuna Băcia, într-o noapte din septembrie 2007. După ce a fost pronunţată sentinţa, cei trei tineri au dispărut, ei neputând fi găsiţi nici până în prezent, deşi sunt daţi în urmărire internaţională.
Cererea de revizuire a fost întocmită de avocatul Gheorghe Mărăcine, care susţine că victima a decedat în urma unei singure lovituri aplicate de Silviu Bruzlea, care şi-a recunoscut fapta, iar ulterior a fost judecat şi condamnat în acelaşi dosar. Ceilalţi doi tineri, aşa cum afirmă avocatul, sunt nevinovaţi, ei fiind condamnaţi pentru o faptă pe care nu au săvârşit-o.(Natalia Bumbac)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…