Curvăşagul maghiarilor civici
Cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, Szasz Jeno, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM) – care nu ştim câţi membri şi simpatizanţi are în rândul maghiarimii din România – a declarat că membrii acestui partid au disponibilitatea de a-l susţine pe Traian Băsescu în turul al doilea al scrutinului, întrucât ei consideră că actualul preşedinte şi PDL sunt „singura speranţă” a comunităţii maghiare din România. Şi în acest context, PCM a lansat o invitaţie preşedintelui Băsescu, pentru ca, înainte de al doilea tur de scrutin, să revină în Ţinutul Secuiesc, pentru a se întâlni cu oamenii de acolo, creându-se, astfel, posibilitatea trecerii în revistă a problemelor generale şi specifice ale acestei regiuni.
Până aici, toate bune şi frumoase, este opţiunea civicilor maghiari pe care dintre candidaţi să-l susţină. Numai că, întrebat fiind de ce tocmai pe Băsescu, liderul PCM a început să expună argumentele acestei opţiuni. Primul dintre ele este că PCM este un partid de dreapta şi membrii acestuia nu pot sprijini un candidat de stânga, deoarece ar însemna prostituţie politică. Un argument corect, am spune, care justifică într-un fel opţiunea civicilor unguri spre Traian Băsescu şi PDL.
Totuşi, de ce nu îşi îndreaptă voturile către Crin Antonescu şi PNL, care reprezintă o dreaptă mai curată decât PDL şi Băsescu, desprinşi din marele FDSN al lui Ion Iliescu? Păi nu, deoarece Crin Antonescu i-a supărat foarte tare pe civicii maghiari, când a declarat că-i dă în judecată pe participanţii la Adunarea Generală a Aleşilor Locali de la Odorheiu Secuiesc, unde s-au prezentat şi au adoptat harta, steagul, stema şi imnul ţinutului secuiesc, cerându-se autonomia acestui teritoriu aflat în mijlocul României. Deci, Crin Antonescu şi PNL, în nici un caz. Dacă lucrurile rămâneau doar la acest stadiu, n-aveam ce mai scrie aici, decât că asta este, oamenii sunt cinstiţi şi spun pe faţă de ce nu-i susţin pe ceilalţi candidaţi şi merg cu Traian Băsescu. Dar, domnul Szasz Jeno a venit mintenaş cu precizările de rigoare, afirmând că nu-l sprijină necondiţionat pe Traian Băsescu şi arătând în ce condiţii înţeleg civicii maghiari să-i dea voturile actualului preşedinte.
…”Domnul Băsescu a făcut greşeli vis-a-vis de idealurile noastre. A făcut greşeala la Tuşnad Băi, când a zis că n-o să fie autonomie, şi la Budapesta, când a spus acelaşi lucru, dar dumnealui a venit şi a spus că este adeptul descentralizării. …Trebuie convins domnul preşedinte Băsescu, că în politică nu există niciodată noţiunea de «niciodată» şi, mai ales când dânsul iniţiază o reformă constituţională, noi, în cadrul acestei reforme, iniţiem recreionarea sistemului administrativ şi dăm şi o soluţie: regionalismul asimetric“, a conchis Szasz Jeno, liderul civicilor maghiari, unul dintre cei mai tenaci susţinători ai autonomiei teritoriale a ţinutului secuiesc.
Deci, ăştia-mi sunteţi, domnilor autonomişti? Dragă Băsescule, noi îţi dăm voturile, dar ia vino mata până la noi, să-ţi spunem în ce condiţii. Uită că ai spus „niciodată autonomie teritorială” şi gândeşte-te la „regionalismul asimetric”. Ăsta da, curvăşag, nu-i aşa?
PAI,CUM DUMNEZEU SA-L VOTEZE PE CRIN ANTONESCU ?SA RAMINA CU PALINKA NEBAUTA ?NORMAL,O SA VOTEZE CU „CORSARUL AFRO-COLUMBIAN”,TATUCUL PD-L,PARTID DE „DREAPTA” ASEMANATOR UNUI AUTOTURISM SECOND ADUS DIN ANGLIA IN ROMANIA.CU VOLAN PE DREAPTA,DAR VREA SA CIRCULE PE STINGA.