Cutia de sampling

Printre atâtea nelinişti existenţiale, reorganizări, jigniri ale regelui, filo-antonescianism, viaţa ne este umplută şi de fapte mărunte – cum inspirat le numea dl. Gheorghe Grun. Între lucrurile mărunte, consumismul sau, în variante mai profi, consumerismul, încearcă să se plaseze într-o poziţie cât mai favorabilă şi dacă se poate, mai apropiată de ceea ce a fost până în 2008. Apropo – îl auzeam pe Emil Boc, că dacă nu lua el măsurile la timp etc. O fi, doar că timpul ăla era începutul anului 2009 şi nu un an mai târziu. Numai cine nu vrea nu-şi aminteşte că măsurile anti-criză au fost deliberat întârziate un an, scopul fiind câştigarea alegerilor prezidenţiale.
Consumul se stimulează inclusiv prin publicitate. După o perioadă de relativă stagnare, în care nimeni nu a cumpărat mai mult de strictul necesar, magazinele încearcă timid să revină în atenţia cumpărătorilor. Pe lângă publicitatea în presă, samplingul – acea difuzare de fluturaşi promoţionali, broşuri, pliante sau reviste – ocupă un loc destul de important. Samplingul se face cu ajutorul aşa-numitor promoteri – de regulă tineri, uneori chiar elevi, care pentru un ban în plus, merg şi distribuie tipăriturile direct în cutiile poştale ale oamenilor. Sunt sigur că beneficiaţi de sampling – de la mai toate marile magazine din oraş, sau de la firme de asigurări, bănci etc. Cutia poştală devine neîncăpătoare pentru mulţimea broşurilor de tot felul, cu forme cuminţi sau atipice, ca să atragă atenţia, realizate pe hârtie ordinară sau beneficiind de design şi calitate a printului deosebite, demne de o cauză mai bună. Mă rog, fiecare firmă ştie de ce bani dispune.
Inventiv cum îl ştim şi probabil sătul de a-şi găsi cutia poştală înfundată cu broşuri, românul a găsit o soluţie – cutia de sampling. Cum majoritatea scărilor de bloc au acum interfon, la intrare, pe dinafară, a apărut o cutie – din materiale diverse, cel mai adesea din tablă – destul de încăpătoare ca să primească câteva serii de materiale publicitare. Cutia este bine fixată în perete şi produce un dublu avantaj: promoterul nu mai pierde timp apelând locatarii la interfon ca să-i deschidă uşa şi apoi să pună în fiecare cutie poştală pliantele aferente. Le pune pe toate în cutie şi a scăpat, fără mustrări de conştiinţă că ia bani îndeplinind deficitar o sarcină. Pe de altă parte, cetăţeanul nu se mai enervează găsind în cutia poştală fel de fel de publicaţii publicitare, de care cel mai adesea este neinteresat. Cei care sunt totuşi interesaţi pot să ia un pliant din cutia cu pricina – până când vreun locatar harnic o goleşte, trec câteva zile şi oferă o recoltă bogată. Cum spuneam, din când în când, cineva duce revistuţele la gunoi sau la tomberonul pentru hârtie – dacă are conştiinţă civică.
De pierdut, pierd cei de la magazine. Reclamele lor nu-şi ating ţinta decât parţial. Se consumă energie, hârtie şi bani pentru tipar. Până la urmă, totul este o adaptare şi se va ajunge la un echilibru. În curând, conţinutul cutiilor se va îmbogăţi cu sampling electoral. Aviz celor interesaţi.