Fara bascaliePolitica si administratie

Da… şi…?

poza-gruian-color4

Nu ştiu de ce am impresia că această replică va face carieră. Mi se pare şi că asistăm, parafrazându-l pe Eugen Ionescu, la o re-rinocerizare a unei părţi a clasei politice, anume a acelei părţi care se află acum la guvernare. De când cu replica „măi, animalule…”, rostită de Ion Iliescu în anii ’90, s-a luat o pauză în campania de jignit jurnalişti. În timpul guvernării CDR, a fost o libertate a presei desăvârşită, fiecare spunea ce voia, miniştrii guvernului erau tot prin talk-show-uri, iar PNŢCD, PNL şi pe atunci PD, condus de Petre Roman, nu au atins jurnaliştii nici măcar cu flori, cum se spune. Mai târziu, Adrian Năstase a încercat să-şi subordoneze presa, dar nu i-a jignit pe membrii breslei. Liberalii s-au confruntat mereu cu o presă liberă, care i-a criticat cum a vrut şi când a vrut, chiar şi când nu meritau, Tăriceanu nu a avut pretenţii de pus pumnul în gura presei şi totul părea să meargă bine în, nu-i aşa, „fragila noastră democraţie”. Tonul la înjurat ziarişti l-a dat Traian Băsescu, cel care, deşi a ajuns preşedinte inclusiv cu sprijinul presei, a ţinut minte ce forţă poate avea şi probabil, tocmai de aceea a încercat să discrediteze presa cu orice ocazie. Ţigancă împuţită, găozar şi alte dulcegării prezidenţiale de acelaşi calibru au fost aruncate spre ziarişti, care s-au văzut puşi la colţ şi de o parte din public, mai precis de cel pentru care Traian Băsescu era noul tătuc care nu greşeşte niciodată. Recent, premierul Boc i-a trântit şi el un „derbedeul dracului” lui Ciutacu. Ia mai dă-i în fond dracului pe ziariştii ăştia, de la ei porneşte tot răul, nu…? Aşa că ministrul Berceanu, cel care a tăiat autostrada Deva – Orăştie din priorităţile devenilor (că el merge la Dolj sau Gorj, ce dracu’, aşa că de ce ar face autostrada pe aici, ce, pe aici ieşim spre Europa…?), Berceanu deci, secondat de un Hrebenciuc aprobator, răspundea cu impertinenţă la toate acele porcărele cu voturile pentru EBA şi transporturi spre Turceni cu un „da…şi…?”. Pentru tot omul cu un minim bun-simţ era de domeniul evidenţei că asistăm la nereguli mai mult sau mai puţin grave, doar Berceanu răspundea aşa cum nu am auzit vreodată politicieni să răspundă, indiferent de partidul din care făceau parte (cu excepţia PDL, care urmează exemplul lui Zeus). Da… şi…? Ce dacă…? Să trăiţi, şefu’, i-am pus la punct pe găozarii ăştia derbedei, nişte ţigani, domnu’ Hrebe nu zicea nici pâs, mustăcea fericit. Ce, insinuează împuţiţii ăştia, că suntem înţeleşi…? Las’ că-i dă Boc dracului, de nu se văd!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura