Comunitate

Dacii și romanii revin la Geoagiu-Băi

 

 

 

Weekend-ul ce urmează va fi prilej de întâlnire a istoriei cu turismul și divertismentul în stațiunea Geoagiu-Băi. Aici va avea loc cea de-a V-a ediție a evenimentului „Să-i cunoaștem pe străbunii noștri daco-romani!”- Festivalul antic AQUA SACRA GERMISARA, cu desfășurare în parcul de lângă Termele Romane.

 

Binecuvântați de Divinitate

Dacii i-au spus Germisara, romanii, Thermae Dodonae, iar astăzi este cunoscută sub numele de Geoagiu Băi. În anul 2008, a fost clasificată ca staţiune turistică de interes naţional, iar în 27 septembrie 2010, a primit, la Bruxelles, titlul de Destinaţie turistică de excelenţă a României, în cadrul Galei Premiilor EDEN. Prin urmare, e păcat să nu fie promovată intens măcar în perioada estivală a fiecărui an. “Alții ar da orice să aibă locuri ca ale noastre. Căutăm frumusețea dincolo de granițele țării, dar ea  se găsește chiar sub ochii noștri. Strămoșii au știut foarte bine cum să se bucure de efectele apei termale, au cunoscut puterea nămolului și proprietățile aerului curat. Cred că echilibrul nostru se află tocmai în origini, de aceea vă invit la o incursiune în lumea daco-romană, în toată complexitatea sa. Cele două zile vor reuni activități de tabără, concursuri, reconstituiri ale luptei dintre daci și romani, lupte de gladiatori și nu în ultimul rând o spectaculoasă paradă a costumelor plus multe altele. Vă așteptăm în număr cât mai mare să petrecem împreună pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu“, a fost invitația lansată de primarul orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț (foto).

 

Programul acțiunii:

11 Deschiderea evenimentului – Alocuţiuni din partea invitaţilor

11.30 – Ritual pentru nimfa apelor,

Prezentarea trupelor,

Salutul TDA către oficialități și gazde

12.30 – Concurs pentru copii „Mica olimpiadă”

14.00 – Premierea câștigătorilor „Mica olimpiadă”

16.00 – Lupte de gladiatori (Școala de gladiatori LUDUS URSUS)

16.30 – Aspecte din viața romană – Activități de tabără

19.00 – Prima confruntare între romani și daci

 

 

Duminică – 01.08.2021

10.00 – Deschiderea taberelor și atelierelor meșteșugărești antice,

Demonstrații interactive cu publicul

10.30 – Parada costumelor antice,

11.00 – Lupte de gladiatori (Școala de gladiatori LUDUS URSUS)

13.00 – Bătălia finală între daci si romani

14.00 – Închiderea festivalului cu ritual roman.

Magdalena Șerban

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura